Zlatan e Hulk: A schimbat sportul si deja le-a „rupt” terenul. Ce face Ibrahimovic după ce s-a retras din fotbal

03 07. 2023, 09:15
Zlatan a schimbat sportul si deja le-a „rupt” terenul. Ce face Ibrahimovic după ce s-a retras din fotbal

La finele partidei dintre AC Milan și Verna, Ibrahamovic (41 de ani) a spus adio carierei sale de fotbalist. După ce s-a retras din fotbal, Zlatan a schimbat sportul și deja ”a rupt terenul. În cadrul unui videoclip postat pe social media, suedezul apare jucând padel. Cum au reacționat fanii la postarea fostului fotbalist.

Zlatan a schimbat sportul. Ce face suedezul după ce s-a retras din fotbal

În vârstă de 41 de ani, Zlatan Ibrahamovic a agățat ghetele de fotbal în cui. După cum vă spuneam, suedezul s-a retras din fotbal, precizând că acesta a fost ultimul sezon din cariera lui de sportiv. Nu cu mult timp în urmă, fostul fotbalist a postat pe contul său de Instagram un filmuleț care i-a lăsat pe fani cu gurile căscate.

În imagini, Zlatan apare pe un teren de padel. În timp ce joacă, el se transformă în Hulk, celebrul personaj din benzile desenate. La un moment dat, Ibrahamovic lovește mingea cu atâta putere încât face o gaură imensă în teren. Reacțiile fanilor nu s-au lăsat prea mult așteptate, filmulețul cu pricina adunând în doar o zi peste 1 milion de aprecieri.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Zlatan Ibrahimović (@iamzlatanibrahimovic)

Ce este padelul

Padelul este un sport care a câștigat popularitate în întreaga lume în ultimii ani. Este similar tenisului, însă se joacă pe un teren mai mic și cu reguli puțin diferite. Terenul de padel are o mărime redusă și este înconjurat de pereți, ceea ce permite jocul cu ricoșeu și face ca mingea să rămână în joc pentru mai mult timp.

Scopul jocului este să trimiți mingea peste fileu în jumătatea adversă și să împiedici echipa adversă să returneze mingea în terenul tău. Padelul se poate juca atât în aer liber, cât și în interior, pe terenuri speciale. Este un sport distractiv și accesibil pentru oameni de toate vârstele.

Zlatan Ibrahamovic, mesajul emoționant pentru prietenul lui: ”Dacă era aici, mai jucam”

La finele partidei AC Milan – Verona, jucătorul suedez a spus adio carierei sale de fotbalist. Cuprins de emoție, Ibrahamovic și-a adus aminte de regretatul Mino Raiola, cel care i-a fost agent și prieten bun. Acesta din urmă a trecut în neființă în urmă cu un an de zile și a avut o relație bună de prieteni cu fostul fotbalist.

Zlatan și-ar fi dorit ca Mino să fi fost alături de el. În glumă, probabil, suedezul a spus: ”Dacă ar mai fi fost aici, aș fi continuat să joc, pentru că ar fi vrut să obțină comisioanele. Iartă-mă, Mino, dar ăsta e adevărul”, scriu jurnaliștii italieni.