Zeljko Kopic a avut o reacție nervoasă după ce Dinamo a pierdut fără drept de apel în fața celor de la Charleroi, cu 2-6. Antrenorul croat a declarat că fără transferuri serioase nu se mai poate.
„Primele 30 de minute din repriza a doua au fost foarte rele, au marcat foarte ușor golurile. A fost un test bun pentru a vedea cum ne descurcăm în fața unui asemenea adversar. Dani Iglesias și Homawoo au simțit ceva probleme medicale și nu am vrut să riscăm.
Sunt multe de analizat și trebuie să tragem concluziile acestui meci. Am jucat bine 60 de minute, dar ulterior au profitat de ocazii, trebuie să vedem unde am greșit și să ne pregătim pentru meciul cu Petrolul. Este inacceptabil, vom analiza tot meciul, nu am avut reacție. Primele 60 de minute a evoluat o echipă profesionistă, apoi nivel de amator, nu este acceptabil pentru noi.
Velkovski este într-o formă fizică bună, trebuie să avem răbdare cu fiecare jucător nou. A demonstrat faptul că are calități, va fi un transfer util pentru noi. Avem pauză până luni acum, de luni reluăm antrenamentele și vom fi bine la meciul cu Petrolul.
Am jucat împotriva unei echipe bune, nu te poți bucura atunci când primești atâtea goluri, au fost și plusuri, dar și lucruri de pus la punct”, a declarat Kopic.
Întrebat despre transferuri, croatul a răspuns: „Da, sper, așa sper”, a precizat Kopic, la finalul partidei.
În umilința cu Charleroi, Goncalo Gregorio și Hakim Abdallah au marcat pentru „Câini”, în timp ce pentru belgieni au punctat Guiagon, Nikola Stulic (dublă) și Ahmed Nadhir Benbouali (hat-trick).
În opinia lui Ovidiu Burcă, fostul antrenor, cele mai mari probleme ale lui Dinamo sunt la centrul terenului. Acolo trebuie făcute transferuri urgente, a punctat tehnicianul.