“Vreau să se știe asta”. Explicațiile lui Iulian Roșu, omul din cauza căruia Dinamo a primit interzis la transferuri
Mijlocașul central Iulian Roșu (29 de ani) a câștigat procesul împotriva clubului Dinamo, conform deciziei Camerei Naționale pentru Soluționarea Litigiilor (CNSL).
Roșu a discutat despre situația sa și a menționat că este deschis la discuții cu Dinamo.
Dinamo a primit o interdicție provizorie la transferuri ca urmare a deciziei CNSL. Cu toate acestea, Dinamo are dreptul de a face recurs. Roșu a depus un memoriu în care a acuzat clubul că l-a exclus abuziv din lot.
Roșu a declarat: „Vreau să se știe. Eu de două ori le-am cerut, le-am spus că renunț la interdicția la transferuri după ce am depus memoriu. Le-am zis că renunț la interdicție, dar să mă lase liber. Am fost refuzat de două ori! Într-una dintre oferte le-am spus că renunț și la o parte din bani, dar să fiu liber. Din nou am fost refuzat”, a declarat Roșu, potrivit GSP.
Iulian Roșu: „Nu am fost de acord! Apoi, de două ori, le-am spus că renunț la interdicție, dar să fiu liber”
Roșu a explicat că a depus memoriul deoarece a fost exclus din lotul echipei și a fost trimis să se antreneze singur, de la ora 07:00 dimineața, doar cu antrenorul secund Oneață și cu un fizioterapeut. El a considerat aceste condiții ca fiind abuzive și a cerut să fie reintegrat în lotul echipei.
„Ei m-au exclus, două-trei săptămâni mi-au dat doar program individual. Nu am fost de acord! Apoi, de două ori, le-am spus că renunț la interdicție, dar să fiu liber. Să pot merge în altă parte și să joc.”, a adăugat Roșu.
Roșu a fost scos din echipă la începutul anului 2024 și i s-a transmis să-și caute echipă. El mai are contract cu Dinamo până în vară. Antrenorul Zeljko Kopic a considerat că mijlocașul central nu mai este de folos formației, după ce nici Ovidiu Burcă nu l-a mai luat în calcul în multe partide.
În sezonul în care Dinamo a reușit promovarea în Liga 1, Roșu a avut performanțe bune. Fostul jucător de la FCSB și Rapid a avut câteva evoluții reușite în ediția precedentă, dar nu a convins din momentul în care Dinamo a revenit pe prima scenă. În actuala stagiune, a adunat în medie doar 33 de minute în cele 10 meciuri jucate. În Liga 1 a strâns 7 meciuri, jucând în medie 11 minute.
Înștiințarea trimisă de avocatul lui Iulian Roșu
Subsemnatul Av. Pană Cosmin Răzvan, în calitate de apărător ales al jucătorului profesionist de fotbal Roșu Iulian, vă scriu cu referire la adresele dvs. menționate mai sus, aducându-vă la cunoștință următoarele: În ce privește solicitarea de prezență la programul de antrenament individual stabilit în mod abuziv subsemnatului, se menține poziția exprimată prin adresa din 16.01.2024, absența fiind motivată de faptul că am denunțat unilateral și cu justă cauză contractul, cu efecte imediate, la data de 15.01.2024, denunțare ce se circumscrie dispozițiilor art. 81.81 din Codul muncii prin raportare la art. 12.22 din RSTJF.
Chiar și așa, nu poate să nu fie observat faptul că solicitările dvs. vizează întoarcerea tot la statutul de jucător exclus, poziția clubului fiind aceeași cu cea care a determinat denunțarea contractului, respectiv aceea de a executa o sancțiune disciplinară nelegală. În ce privește documentul intitulat Regulament Intern, pus la dispoziție la data de 17.01.2024, precizez că acesta nu mi-a fost comunicat anterior acestei date. În legătură cu cererea ce face obiectul dosarului 12/CNSL/2024, cu termen la 24.01.2024, deschis la solicitarea subsemnatului (anexat cererea de chemare în judecată și înscrisurile), vă adresez propunerea de a achiesa la capătul de cerere B.1. ce privește pronunțarea unei hotărâri parțiale prin care să se constate încetarea raporturilor contractuale între subsemnatul și clubul dvs., în următoarele condiții:
• Clubul dvs. achiesează la solicitarea subsemnatului de pronunțare a hotărârii parțiale, strict pe actul constatării raporturilor contractuale, până la termenul de judecată acordat (24.01.2024);
• Subsemnatul reclamant renunț la capătul de cerere A.2. ce vizează sancționarea Clubului cu interzicerea înregistrării de noi jucători pentru două perioade de transfer;Pronunțarea unei hotărâri parțiale, strict pe acest aspect, în condițiile de mai sus, ar scoate clubul de sub iminența aplicării sancțiunii arătate și ar da posibilitatea subsemnatului să-mi continui imediat cariera la un alt club din România. Acest fapt ar duce, implicit (în cazul semnării unui alt contract) și la diminuarea compensației solicitate potrivit capătului A.4 din cerere cu valoarea noului contract, potențial a fi semnat, aspect ce urmărește deopotrivă atât interesele mele, cât și pe cele ale clubului dvs. În caz contrar, mă voi vedea nevoit să insist în aplicarea sancțiunilor disciplinare, aceasta fiind singura măsură avută la îndemână pentru a îndrepta situația măcar în ceea ce îi privește pe viitorii dvs. fotbaliști, în cazul meu prejudiciul fiind ireparabil. Rămân la dispoziția dvs. pentru orice informații în legătură cu această corespondență.
– Înștiințarea avocatului lui Iulian Roșu