„Vraciul” Marijana Kovacevic are concurență serioasă chiar în România. Este vorba despre un medic la care apelează adesea o mulțime de sportivi când se confruntă cu probleme musculare.
Dumitru Dragomir a simțit pe propria piele „Minunea de la Maglavit” și a făcut dezvăluiri. Potrivit spuselor sale, sârboaica ar putea fi chiar detronată.
Marijana Kovacevic este catalogată drept unul dintre cei mai eficienţi terapeuţi din fotbalul mondial, datorită faptului că îi ajută pe sportivi să se recupereze în timp record după accidentări serioase. Metodele sale neconvenționale nu au dus lipsă nici de controverse, însă.
Potrivit lui Dumitru Dragomir, România beneficiază la rândul ei de un astfel de „vraci”. Este vorba despre Floarea Popovici, un medic de origine ucraineană care activează în București. Mai exact, în Pipera.
Fostul președinte al LPF a dezvăluit că a apelat la serviciile sale, iar efectele au fost „miraculoase”, la fel ca în cazul nepotului, legitimat la FC Voluntari. Acesta din urmă s-a refăcut în timp record după o ruptură musculară.
„E o ucraineancă făcătoare de minuni în Pipera, m-a făcut pe mine bine cu picioarele și cu mâna. E o doamnă, româncă, din partea noastră de Ucraina. O știe și Cristi Balaj, o știu fotbaliștii, sportivii. E peste Marijana, fac pariu. E ‘minunea de la Maglavit’. Pe nepotul meu, cu ruptură, l-a făcut în trei zile. Doamna Popovici o cheamă, nu îi fac publicitate.
Nu știu ce face, face injecții în genunchi, toți sunt cu genunchii. Parcă îl are pe Dumnezeu în mâini. Nu poți să ajungi decât cu intervenție la ea. Este una dintre minunile lumii. Un mare profesor doctor avea o problemă cu o mână, nu mai putea opera, făcea operații nemaipomenite. I-am zis că îl duc eu. Mi-a zic că e profesor doctor, unul dintre cei mai mari, în trei zile l-a făcut. Și acum, chiar dacă e bătrân, face operații. Este una dintre minunile lumii.
Am o problemă, mă apasă ceva, cad de durere. A auzit ea, m-a chemat. M-a dus Marius Tucă la ea. M-am dus, în patru zile, merg cu tine, te iau la viteză, am aproape 80 de ani. Mie nu mi-a luat niciodată bani, nu știu dacă e scump.
E o doamnă, nepoții mei se duc, se mai accidentează. Eu nu o cunosc pe Marijana. Cunosc cel puțin 10 cazuri care din cărucior s-au ridicat în picioare. Se duc și fotbaliști la ea, dar fotbaliștii nu au auzit de ea, e o doamnă în vârstă”, a declarat Dumitru Dragomir pentru fanatik.ro.