FCSB a câștigat meciul cu CFR Cluj, duminică seară, scor 1-0, în fața a 42.439 de spectatori și a devenit principala contracandidată a titlului din Superliga a celor de la Farul.
Duminică, 21 mai 2023, la Ovidiu se va juca ”finala” pentru cununa cu lauri, Farul – FCSB, de la ora 21:00, Live la playsport.ro, meci în urma căruia ”Marinarii” pot deveni matematic campioni.
Pentru asta au însă nevoie exclusiv de cele trei puncte. De partea cealaltă, FCSB trebuie neapărat să câștige pentru a trece pe primul loc și pentru a nu mai sta la mâna elevilor lui Hagi în ultima etapă.
Helmut Duckadam a fost pe Arena Națională, dar nu a fost impresionat de jocul ambelor combatante, mai ales în prima parte. ”Eroul” de la Sevilla a spus că nici mama sa, în vârstă de 84 de ani, care a urmărit, de asemenea, întâlnirea nu a fost impresionată de ce a văzut.
”Per ansamblu, FCSB a fost mai bună, chiar dacă a fost pragmatică, n-a avut ocazii. A fost mai în vână, cum spunem noi, dar la gol au greșit toți.
Vorbeam și cu mama la telefon – are 84 de ani și se uită la meciuri – , mi-a zis că nu i-a plăcut. Toată lumea aștepta mai mult.
Dar să nu uităm că cei de la CFR au avut bară. Atunci, cei de la FCSB au avut o mare șansă. Pentru că, dacă se făcea 1-1, foarte greu mai reveneau”, a mai spus Duckadam.