Vlad Munteanu, impresionat de Drăgușin: ”Văd un atlet care vrea să treacă linia de finiș”. Ce a remarcat la antrenamentul de duminică
Radu Drăguşin este unul dintre cei mai bine cotaţi fotbalişti români la ora actuală. Fundaşul celor de la Genoa a fost una dintre surprizele selecţionerului Edi Iordănescu pentru actuala campania de calificare la Euro.
Iar progresul înregistrat de jucătorul de 21 de ani şi ambiţia de care dă dovadă sunt scoase în evidenţă de toţi cei care îl monitorizează atent. Unul dintre aceştia este şi Vlad Munteanu. Fostul fotbalist este în prezenta în echipa de la Casa Fotbalului şi speră alături de fiecare suporter român ca prima reprezentativă să îşi atingă obiectivul în această toamnă.
Drăguşin & Co au de jucat împotriva selecţionatelor din Belarus şi Andorra în această săptămână.
”Sunt de ceva timp prezent la antrenamentele echipei naționale și văd meticulozitatea lui Edi Iordănescu, un profesionist care știe ce are de făcut pas cu pas. Și când spun asta vorbesc de concentrarea pe fiecare meci, care se duce pe concentrarea pe fiecare antrenament în parte. Uite, ieri au fost prezenți doar șase fotbaliști la antrenament, dar i-am văzut concentrați.
Cei din staff-ul tehnic au tot ce le trebuie ca să-i țină în priză. E foarte greu să te rupi de această situație, legată de război, dar sunt 100% convins că marea majoritatea jucătorilor au Euro 2024 în cap. Văd o națională amțițioasă, văd, spre exemplu, un Radu Drăgușin, un atlet care vrea să treacă linia de finiș, să crească și să avem un grup de jucători care să ne ducă la Euro”, a declarat Vlad Munteanu, în exclusivitate, în emisiunea PlaySport Review.