Vlad Chiricheș s-a operat anul trecut, în luna noiembrie, în Finlanda, după ce a suferit o accidentare gravă.
Fundașul naționalei, revenit la FCSB după ce a jucat mai mulți ani în campionatele Angliei și Italiei, urmează un program de recuperare, însă mai are de așteptat până când va putea să joace fotbal. Jucătorul a acordat un interviu în care a explicat când ar putea să revină pe teren.
Deocamdată, fundașul FCSB se pregătește separat de coechipieri, iar recuperarea merge conform programului. El a anunțat că va putea să reintre pe teren la începutul lunii martie.
„Mă pregătesc puternic în sală. O să fac separat pregătire toată perioada asta. Cred că o să încep de săptămâna viitoare și alergare ușoară. Ușor-ușor creștem intensitatea și vedem ce se întâmplă.
Cum mă simt în momentul ăsta eu cred că sunt puțin mai avansat cu recuperarea față de prognozele doctorului. Important e să mai fac un RMN, niște teste amănunțite și apoi pot să trag și mai tare”, le-a declarat Vlad Chiricheș celor de la fanatik.ro.
Vlad Chiricheș a decis să renunțe la o parte din salariu când a aflat că trebuie să se opereze. El are un salariu de 40.000 pe lună, dar a convenit cu Gigi Becali să primească doar 5.000 de euro pe lună, în perioada în care nu va juca.
Vlad Chiricheș a câștigat trei trofee cu FSB – 2 titluri de campion în sezoanele 2012-2013 și 2013-2014 și o Supercupă a României, în 2013, și a jucat 76 de meciuri în Naționala României. În prezent, cota sa de piață este de 650.000 de euro, conform Transfermarkt, însă cea mai mare cotă atinsă de el este este 11 milioane de euro în perioada în care juca la Tottenham.