Nici nu a ajuns bine la FCSB, că Vlad Chiricheș a și devenit un adevărat lider al vestiarului. Stau mărturie cuvintele rostite în fața colegilor chiar înaintea partidei cu Oțelul.
De îndată ce jucătorii au ieșit de la vestiare și până să pătrundă pe tunelul spre gazon, fundașul central și-a luat în serios rolul de „șef” și le-a transmis tuturor un scurt mesaj, din dorința de a-i motiva înaintea fluierului de start.
Demersul său a avut succesul scontat, pentru că vicecampioana și-a trecut în cont fără mari emoții cea de-a treia victorie consecutivă pe plan intern, scor 2-0. Nu fără emoții, însă.
Gălățenii au irosit două ocazii importante, trimițând de fiecare dată mingea în bară, când erau conduși doar cu un gol, încurajați de penalty-ul ratat de Florinel Coman. Diferența a fost majorată abia în minutele de prelungiri, prin Andrea Compagno.
„Băieți, a început meciul, a început. Acum a început. Nu mai e timp după aia. A început meciul. Suntem bine, da? Ne încălzim bine. Haide!”, le-a spus Chiricheș colegilor. Și a continuat inclusiv în timp ce se aflau în tunelul care duce spre gazon: „A început meciul băieți, dăm drumul la treabă”.
Criticat după revenirea la FCSB, veteranul de 33 de ani a fost lăudat chiar de antrenorul uneia dintre rivale. Andrea Mandorlini s-a arătat impresionat de evoluțiile sale, în special în perioada petrecută în Italia, exprimându-și convingerea că transferul se va dovedi benefic pentru întreg fotbalul românesc, nu doar pentru roș-albaștri.
„Îl salut. Un mare jucător! Eu am văzut multe partide în Italia, la Cremonese, care era antrenată de un amic de-al meu, Davide Ballardini, care mi-a vorbit foarte frumos despre el. Un mare jucător, un mare om și sunt sigur că va face bine și va îmbunătăți o echipă puternică, cum e FCSB.
Campionatul românesc devine mai important pentru că s-a întors un jucător de faimă internațională și asta spune ceva despre campionatul românesc, care a punctat bine și în Europa. Este bine pentru fotbalul românesc”, a spus tehnicianul celor de la CFR Cluj.
Și Ilie Dumitrescu a avut cuvinte de laudă la adresa lui Chiricheș după meciul cu Oțelul Galați. Potrivit spuselor sale, acesta a dovedit încă de la debut că are calități superioare, chiar dacă a evoluat doar 60 de minute.
„Apropo de Chiricheș. Este nevoie de ritm. Nu l-am văzut să facă progresie cu mingea la picior. Primea mingea de la Dawa, putea să treacă de prima linie, dar nu a făcut-o. E la început, se vede că are calitate. Mă uitam la el cum căuta soluția”, a spus fostul mare internațional.