Vlad Chiricheș (33 de ani) e așteptat la FCSB, el fiind fotbalistul cel mai curtat de către roș-albaștri în această vară.
Internaționalul român, rămas liber de contract după ce Cremonese a retrogradat în Serie B, este văzut ca un super-transfer de către patronul Gigi Becali (65 de ani), cel care a afirmat că intenaționalul român ar fi ca valoare peste toți stoperii din lotul actual al vicecampioanei.
Negocierile dintre cele două părți nu sunt deloc simple, dar s-ar putea finaliza chiar azi.
Pe scurt, căpitanul echipei naționale își dorește un contract foarte bun financiar, necondiționat de performanțele roș-albaștrilor, în valoare de un milion de euro pe sezon, în timp ce finanțatorul a spus că-i va oferi acești bani, dar condiționat de performanțe.
Despre posibila revenire a lui Chiricheș la FCSB a vorbit și antrenorul vicecampioanei, Elias Charalambous (42 de ani). Chiricheș se află de câteva zile la București, a fost și la baza roș-albaștrilor pentru a vedea condițiile de acolo, iar acum discută cu Mihai Stoica (58 de ani).
Managerul general a fost însărcinat de către Becali pentru a rezolva transferul.
FCSB debutează în noul sezon din Superliga, duminică, 16 iulie 2023, de la ora 21:30, contra celor de la FCU Craiova, Live pe playsport.ro, pe terenul de la Târgu Jiu. Asta din cauza faptului că gazonul de pe Ion Oblemenco se schimbă total, după ce a fost complet deteriorat pe durata festivalului IntenCity.
La conferința de presă de dinaintea înfruntării de la Târgu Jiu, Elias Charalambous a oferit mai multe detalii despre situația actuală de la FCSB, dar a ținut să-l evalueze și pe Vlad Chiricheș.
„L-am văzut zilele trecute și am vorbit cu el. Nu avem nimic încă, dar vedem ce va fi. Așa cum a spus și domnul Gigi Becali, decizia îi aparține lui (n.r. lui Chiricheș).
Este un fotbalist de mare valoare, a jucat mulți ani la un nivel bun, are experiență și ne-ar putea ajuta. Vedem ce se va întâmpla”, a spus Charalambous, în conferința de presă care a precedat partida de la Târgu Jiu, de mâine seară.
FCSB încearcă să-l aducă în curtea sa cu orice preț pe Chiricheș, însă până în acest moment mutarea nu s-a materializat. În acest moment, Mihai Stoica (58 de ani) este cel care discută detaliile cu jucătorul.
Fotbalistul cu 75 de prezențe în tricoul naționalei are pregătită o nouă ofertă de la patronul vicecampioanei.
”Am oferit alți 400.000 de euro. 200.000 pentru Conference League. La anul pe timpul ăsta, poate să ia un milion de euro, bonusuri. I-am zis “Băi, Chiri, nu pot să-ți dau bani din buzunarul meu. Îți dau bani din ce produce echipa. Vino, produci cu echipa și îți dau”.
Primă de campionat? Ce vorbești, mă? De ce să dau primă de campionat? Sau prime de joc… du-te cu prima ta de joc! Îți dau bani pe care îi produci, din banii tăi îți dau prime! Ai salariu, dacă produci bani, atunci îți dau prime. Nu dau bani din buzunarul meu!
Nu cred că a refuzat. I-am spus „Du-te, antrenează-te! Dacă nu găsești niciun angajament, atunci să fie un fel de tampon”. El a zis că nu vrea ca echipa asta să fie un tampon. Bine, atunci așteptăm! Ce să facem? Nu putem să forță”, a spus Gigi Becali, la Liga Digi Sport.