Andrei Nicolescu, administrator special și acționar al clubului Dinamo București prin intermediul Red&White, a făcut o serie de declarații importante despre planurile de transfer ale echipei.
Conform spuselor sale, Dinamo intenționează să anunțe achiziționarea unui nou atacant la începutul săptămânii viitoare.
În ultima perioadă, Dinamo a reușit să se întărească pe mai multe poziții, aducând un portar, un stoper, trei mijlocași centrali și o extremă. Cu toate acestea, echipa nu se oprește aici. „Câinii” sunt în căutarea unui atacant care să completeze echipa, având în vedere că în prezent au doar două opțiuni pentru această poziție: Hakim Abdallah și Goncalo Gregorio.
„Ne dorim un atacant care să aibă impact asupra noastră, să nu aibă nevoie de timp de adaptare. Am avut două ținte pe care le știți și care erau extraordinare, de impact în echipă, dar nu am reușit, probabil au fost prea sus pentru momentul în care este echipa Dinamo acum, dar nu era anormal să fi venit. Nu am reușit, dar ne reorientăm. Știm că suntem sub presiune pe tema asta, probabil luni-marți [preconizez că vom anunța]. Un atacant este foarte, foarte important”, a declarat Nicolescu într-un interviu acordat pentru Radio Dinamo 1948.
Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al clubului Dinamo, a vorbit, la Digi Sport, despre dificultățile întâmpinate în procesul de transfer: „Atacanții foarte buni pe care vrem să-i aducem nu vor să vină. Nu cred că este o problemă de bani, ci mai degrabă o problemă de loc al echipei în acest moment. Din punctul meu de vedere, ofertele salariale făcute jucătorilor sunt foarte bune. În ciuda eforturilor, jucătorii de calibru nu vor să vină”
În plus, Dinamo ar putea fi nevoită să se orienteze și către un fundaș dreapta, având în vedere accidentarea lui Gabriel Moura, un veteran de 35 de ani. Moura s-a accidentat la genunchi într-un meci contra lui Rapid și, deși inițial nu părea a fi o problemă gravă, medicii i-au descoperit un chist, astfel că a fost nevoie de o intervenție chirurgicală de urgență.
„E vorba și de o posibilă accidentare de lungă durată a lui Gabi [Moura], în funcție de asta vom lua o decizie. La plecări am închis. Pentru Gregorio nu am avut nicio ofertă oficială”, a adăugat Nicolescu.
În ceea ce privește situația financiară a clubului, Răzvan Zăvăleanu a anunțat că Dinamo a reușit să scape de interdicția la transferuri, impusă miercuri, ca urmare a rezilierii contractului mijlocașului Iulian Roșu. „Interdicția a fost ridicată. Oricum, eu nu știu cum a fost dictată. Lucrurile sunt foarte simple. Jucătorul a solicitat niște bani și eliberarea de contract. S-a respins cererea de a primi bani, dar Dinamo a fost sancționată”, a mai afirmat Zăvăleanu.