Simona Halep și Toni Iuruc se vor muta, în curând, în noua lor casă. Reședința de lux în care va locui cea mai bună jucătoare de tenis din România este localizată în Primăverii, unul dintre cele mai exclusiviste cartiere ale orașului București.
În 2020, Simona Halep își achiziționa o casă în cartierul Primăverii din București. Locuința se afla într-o stare avansată de degradare la acea vreme, neavând nici măcar gard. În doar câteva luni, lucrurile s-au schimbat rapid și cea mai bună jucătoare de tenis din România a început renovarea.
Cu o investiție serioasă, Simona a reușit să schimbe aspectul locuinței la 180 de grade. Reședința a fost transformată într-o vilă de lux, modificarea fiind de-a dreptul strălucitoare.
Locuința beneficiază acum de un sistem de supraveghere ultramodern, pentru ca investiția să fie păzită pe măsură. Întreaga fațadă a casei a fost schimbată, balconul frontal a fost reconstruit și, bineînțeles, a fost amplasat un gard de culoare gri în jurul proprietății.
Potrivit click.ro, Simona Halep ar urma să facă Paștele în noua locuință din Capitală. De asemenea, aici ar putea fi și viitorul lăcaș al familiei, unde sportiva își va crește copiii.
Până să se mute definitiv în cartierul Primăverii, Simona Halep mai are de locuit o scurtă perioadă în complexul Stejarii, unde este vecină cu Ilie Năstase.
Cu toate acestea, e merge aproape zilnic la viitoarea locuință pentru a vedea cum evoluează lucrările de renovare.
Imediat după turneul de la Australian Open, unde a fost elimată în sferturile de finală, Simona Halep s-a retras de la Dubai și Doha. Decizia a fost luată din cauza unor probleme medicale, dar și din cauza faptului că a trebuit să își facă vaccinul pentru Covid-19.
Acum, Simona Halep se pregătește să plece în SUA, unde va participa la Miami Open.
Mă duc la Miami. O să plec săptămâna viitoare. Îmi doresc tare mult să pot face câteva meciuri bune, pentru că am nevoie de meciuri oficiale. Am avut acum din nou o lună de pauză. Vreau să joc bine, vreau să fiu atentă pe ce am de făcut pe teren.
La US Open nu m-am dus (n.r. în 2020), am renunțat din teamă. Recunosc! Acum am și făcut virusul, am și vaccinul, așa că totuși sunt un pic mai safe decât în august când s-a jucat US Open”, spunea recent Simona Halep.