Ion Ion Țiriac s-a făcut cunoscut în lumea mondenă în urma unei idile pe care a avut-o pe o jucătoare de tenis extrem de apreciată care fusese înainte într-o relație cu Carlos Moya (fost număr 1 ATP în 1999). Dacă pentru fiul miliardarului român a fost un plus relația cu respectiva femeie, ei bine, ea a avut mult de pierdut de pe urma actualului iubit al Soranei Cîrstea. Odată cuplată cu el, Raluca Sandu, căci despre ea este vorba, și-a încheiat cariera sportivă. Vestea nu l-a bucurat deloc pe Mircea Sandu. El își dorea din tot sufletul ca fiica lui să își pună amprenta în lumea sportului alb. Cu cine s-a mai iubit bărbatul și care a fost deznodământul relației dintre el și fiica fostului președinte al Federației Române de Fotbal?
Fosta jucătoare de tenis Raluca Sandu s-a iubit lui Ion Ion Țiriac timp de trei ani de zile. Fiica lui Mircea Sandu a vorbit în 2003 despre bărbații din viața ei. Deși nu îi plăcea să facă asemenea declarații în public, aceasta a abordat subiectul încercând să scoată bârfele din ecuație. Până de curând a trăit o frumoasă poveste de iubire alături de omul de afaceri Ziv Tetelman. Însă, puțini își mai amintesc de dragostea ei cu fiul lui Ion Țiriac.
Toate relațiile mele au fost reușite, n-am spus că am eșuat într-o relație. S-au sfârșit din diverse motive. Au fost toate relații de durată. Și cu Carlos (n.r. tenismanul spaniol Carlos Moya), doi ani, și cu Ion (n.r. Ion Alexandru Țiriac) aproape trei.
Au fost diferite. Cu Carlos a fost așa, prima iubire. Eu aveam 17 ani, el, 19. Cu Ion putea să fie reușită, pentru că ne cunoșteam de 8 ani, am fost cei mai buni prieteni 4-5 ani. Dar au intervenit alte lucruri care au dus la ruptură. Dar cu el ar fi fost cea mai reușită relație”, povestea sportiva, în 2003, pentru revista ”Life Sport”.
Ea a ales să facă toate aceste dezvăluiri abia după ce Ion Alexandru Țiriac și Ileana Lazariuc și-au anunțat divorțul.
Ion Ion Țiriac a divorțat în 2017 de Ileana Lazariuc, însă informația a ajuns publică abia în 2019, iar singura declarație despre mariajul de zece ani al celor doi a fost din partea fiicei Anastasiei Lazariuc.
La acel moment, Ileana Lazariuc și-a rugat prietenii din meciul online să nu pună alte întrebări și a specificat că relația dintre ea și fostul soț a rămas la fel de bună și își cresc cei doi copii împreună. La scurt timp după ce s-a aflat de divorț, Ion Ion Țiriac a fost asociat cu tenismena Sorana Cirstea, alături de care se spune că este foarte fericit.
Relația dintre Raluca și Țiriac Jr a luat sfârșit la inițiativa fostei sportive. Se vorbea că cei doi și-ar fi cumpărat o casă, că ar avea planuri mari de viitor, dar totul s-a terminat în urma unei dispute care a avut loc într-o vacanță.