Gică Hagi a arătat că fotbalul nu se uită niciodată. Vârsta nu i-a răpit talentul și execuțiile spectaculoase. A demonstrat-o și la meciul de gală, găzduit de scoțieni. Echipa din Glasgow a împlinit 150 de ani de existență. așa că a organizat o partidă specială la care au participat nume uriașe din fotbal.
Numele Hagi este iubit în Scoția, mai ales după ce Ianis s-a transferat la Rangers. De aceea, tatăl „Prințului” a fost primit cu căldură de fanii scoțieni. „Regele” a avut parte de o companie selectă. Kaka, Luis Figo, Predrag Mijatovic și Paul Gascoigne sunt câteva dintre numele care au luat parte la acest eveniment. Fostul mare internațional român a făcut parte din echipa starurilor internaționale, conduse de Figo.
Aceasta s-a și impus, cu 3 la 2, iar Hagi a fost printre protagoniști. Fostul mare decar era să marcheze dintr-o lovitură liberă, marca Hagi. A tras periculos de la 30 de metri, dar portarul a parat. Hagi a fost printre cei mai căutați pentru autografe și poze.
Echipa legendelor lui Rangers: Neil Alexander, Ronald Wattereus, Jorg Albertz, Marvin Andrews, Shota Arveladze, Kris Boyd, Ronald De Boer, Barry Ferguson, Paul Gascoigne, Alan Hutton, Nikica Jelavic, Pedro Mendes, Michael Mols, Nacho Novo, Sasa Papac, Alex Rae, Giovanni van Bronckhorst, Gregory Vignal, Rod Wallace, Craig Moore.
Echipa lui Luis Figo: David James, Jens Lehmann, Eric Abidal, Jose Bosingwa, Luís Figo, Nuno Gomes, Gheorghe Hagi, Kaka, Christian Karembeu, Roy MaKaay, Claude Makelele, Florent Malouda, Carlos Marchena, Predrag Mijatovic, Robert Pires, Ricardo Quaresma, Míchel Salgado, Ricardo Costa.
Managerul Farului a profitat de pauza competițională pentru a participa la acest eveniment. Hagi a profitat să vadă și care mai este starea fiului său, Ianis, care se reface după intervenția chirurgicală de ligamentoplastie pe care a suferit-o.
A venit vacanța, mă duc să îmi văd copilul, pe băiatul pe care nu l-am văzut de când s-a accidentat, a avut un ghinion extraordinar de mare. Mă duc să îl văd, să stau câteva zile și cu el.
Mă duc să joc și un meci caritabil, să văd dacă mai pot să alerg sau să dau în minge, mai am o săptămână și pentru mine, după aia să alerg și să dau în ale noastre. sper să fie o experiență frumoasă”, a declarat Gică Hagi, după Farul Constanța – CFR Cluj 0-0.