Sorin Cârțu își continuă „războiul” cu suporterii celor de la FCU Craiova. Președintele lui CSU a vorbit la PlaySport Live despre situația biletelor pentru meciul de duminică seară.
El a continuat prin a spune că nu consideră că există vreo rivalitate între echipa sa și cea deținută de familia Mititelu. Și că meciul din etapa cu numărul 11 din Liga 1 este unul normal, în care Universitatea Craiova este favorită la obținerea celor trei puncte.
La ora asta nu știu nimic, ce bilete avem să intrăm la meci sau nu. Pe mine nu m-a anunțat nimeni. Deocamdată, nu avem nicio strategie. Nu știu dacă biletele lor s-au pus în vânzare.
Este dreptul lor ca echipă organizatoare să aleagă ce vor să facă. Așa e regulamentul, nu ai ce să comentezi sau să vii cu nu știu ce soluții. Ei stabilesc pe felia lor și fac ce vor.
Asta e decizia lor, vedem, nu se știe deocamdată, deși e vineri și trebuia să știe toată lumea care e decizia lor pentru meciul de duminică. Dacă nu vor, bine, dacă vor, bine. Cu cât la sută din stadion vor să organizeze nu avem noi nicio influență în sensul ăsta. Nu sunt comentarii de făcut. Vedem după aia.
Din punctul meu de vedere, eu sunt pe altă scală. Pentru mine e un meci normal, un meci de campionat, un meci pe care Universitatea îl susține împotriva unei echipe nou-promovate și are datoria să îl câștige pentru că e echipa superioară și trebuie să arate asta pe teren. Într-un fel presiunea este pe echipa noastră.
Suntem favoriții hârtiei. Și la Voluntari am jucat în deplasare și la Arad, care e problema? Eu nu am orgolii din astea. Orgoliile mele sunt să mă bat cu Steaua, cu Dinamo, cine câștigă finale de cupe, campionate și așa mai departe. Și ca jucător și ca antrenor. Astea au fost meciurile. Nu orgolii și ambiții că joc cu o echipă nou-promovată. Punctul lor de vedere nu mă interesează”, a spus Sorin Cârțu.
Cârțu a fost întrebat și despre incidentul de care a avu parte recent atunci când fanii lui FCU Craiova i-au scris mesaje dure pe gardul casei. Președintele Universității Craiova a spus că acest gest al rivalilor denotă faptul că este un om important.
Și chiar s-a comparat din acest punct de vedere cu unele dintre cele mai importante personalității ale lumii în acest moment. De asemenea, el i-a ironizat pe suporterii din Peluza Sud 1997, despre care a spus că nu au curaj să facă astfel de gesturi „pe față”.
Da, mi-am văruit gardul. Am stat și m-am gândit și am analizat. Bă, lumea de cine se ia? Ai văzut vreunul să se ia de președintele din Kazahstan? Toată lumea se ia și comentează ce spune Trump sau Biden sau care mai e. Macron, ăștia mari. Întotdeauna încerci să te bagi în seamă cu oamenii puternici, cu oamenii mari. Dacă te bagi în seamă cu mine, bagă-te, mă, față în față. Nu așa, cu cagulă, cu mască, vin seara, noaptea ca vagabonzii, ca hoții. Astea sunt lucruri mărunte.
Ei puteau să interpreteze că am spus ceva de ei dacă ma interesa situația lor. Dar v-am spus, nu sunt într-o poziție în care eu să spun un punct de vedere. Nu mă interesează ei. Dacă ei erau într-o luptă cu noi, cu FCSB, cu CFR, atunci poate aveam un punct de vedere. Dar așa… Ce mă interesează pe mine? Nu dau doi bani pe astea. Pentru mine nu e un orgoliu în meciul ăsta.
Echipa trebuie să își îndeplinească obiectivul. Să facă puncte, să intrăm în play-off prima dată, după aia cupele europene și așa mai departe.
Nu știu, nu pot să vorbesc eu chestia asta. Asta știu cel mai bine antrenorii, ce au pregătit sau ce au în plus față de echipa adversă. Eu spun că bate Universitatea și trebuie să bată”, a mai spus Cârțu.