George Țucudean a luat anul trecut decizia de a se retrage din fotbal, chiar dacă la acel moment cariera sa era la apogeu. Țucudean evolua la campioana României și era un obișnuit al echipei naționale a României. În cadrul unui interviu exclusiv pentru Playsport.ro, Țucudean a dezvăluit câteva secrete despre Gică Hagi.
După se s-a retras din fotbal, George Țucudean a preluat o parte din afacerile familiei sale. După anul 1989 bunicul său a ridicat o fabrică de mobilă de care s-a ocupat până de curând tatăl lui George. Acesta a fost și el fotbalist și s-a retras prematur tot din cauza unei afecțiuni cardiace (sindromul WPW). Întrat cu ambiții mari în afacerile familiei sale, George își dorește să ducă mai departe cu succes afacerile „imperiului Țucudean”.
PlaySport.ro a mers la cramele MaxiMarc ale familiei Țucudean. Aici se produc un milion de sticle de vin pe an într-o afacere de suflet pe care a construit-o familia Țucudean. Cramele poartă numele celor doi băieți ai fostului atacant, George Maximilian și Marc Alexandru.
În ciuda faptului că s-a retras la doar 29 de ani, George Țucudean se poate lăuda cu o carieră plină de succese. Fostul atacant a cucerit nu mai puțin de 10 trofee. Țucudean are în palmares 5 titluri de campion al României (3 cu CFR Cluj și câte unul cu Viitorul și FCSB), 2 cupe ale României (una cu FCSB și una cu Dinamo), 2 Supercupe ale României (una cu CFR și una cu Dinamo) și o cupă a Ligii (cu FCSB).
În cadrul interviului oferit în exclusivitate pentru Playspor.ro, George Țucuden a vorbit și despre perioada în care a evoluat la echipa lui Gică Hagi, Viitorul. Întrebat despre antrenorul Hagi, Țucudean a avut numai cuvinte de laudă. Fostul atacant l-a descirs pe Hagi ca fiind un antrenor extrem de ambițios care nu concepe să piardă.
Ca antrenor și ca om era extraordinar. Își dorește tot timpul să câștige, își dorește în fiecare zi să facă mai bine, să progreseze. pentru jucătorii tineri este ceva extraordinar să lucereze cu el. Dar trebuie să lase capul jos când ajung acolo și să asculte”, a declarat George Țucudean.
Țucudean a dezvăluit și câteva secrete din culisele neânțelegerii pe care a avut-o cu Gică Hagi la Viitorul. La un moment dat fostul atacant a contestat programul echipei de juca din 3 în 3 zile. Țucudean a fost nemulțumit de faptul că jucătorii cu experiență erau trași la răspundere pentru rezultatele slabe ale echipei. Dând dovadă de mare tact, Gică Hagi a aplanat conflictul cu Țucudean într-un mod elegant. După un meci, Hagi l-a luat în brațe pe fotbalist și i-a spus că poate să vină când vrea la antrenamentele echipei. Astfel, Hagi a gestionat cu inteligență situația în care poate alți antrenori ar fi renunțat la serviciile jucătorului nemulțumit.