Piteștiul a prins in-extremis un loc în play-off-ul L1, producând surpriza sezonului regular. Iar Andrei Prepeliță, 36 ani, antrenorul din umbră fără licență Pro, e artizanul revenirii Argeșului în prim-planul fotbalului românesc, gata să acceseze chiar și un loc în Europa, prin Cupa României, unde va întâlni în semifinale Voluntariul lui Tamaș și Budescu. ”Harry Potter” din Trivale la ora confesiunilor, de la începuturile carierei de jucător până la cursul agitat al primelor sale luni ca antrenor!
Andrei, ai preluat pe FC Argeș la sfârșitul lui 2020, când era pe ultimul loc în Liga 1, și, după un an și-un pic, ai urcat clubul în play-off. Nu-i rău pentru un început de carieră, nu?
Povestea a început, de fapt, în anul promovării din liga secundă. Am acceptat provocarea de a juca în turul campionatului, până în iarnă, am spus că voi renunța dacă nu mai sunt șanse. Am intrat însă in-extremis în turneul pentru Liga 1, am obținut în ultimul meci biletele pentru eșalonul întâi. Iar la începutul lui decembrie 2020, când lucrurile nu mergeau după un start de sezon mai greu, mi s-a oferit șansa de a pregăti echipa. Am profitat de această oportunitate, iar munca făcută împreună cu întreg grupul ne-a adus în postura fericită de acum. Da, aș zice că nu-i chiar rău după 15 luni de carieră!
De când ai început să te pregătești pentru a deveni antrenor?
Am carnet din 2007, iar când ajunsesem la echipa națională am vrut să accesez cursul comprimat cu licențele A și B împreună. Doar că nu te poți înscrie decât dacă nu mai ești în activitate. Eram în 2015, ne pregăteam de Euro, jucam la Ludogoreț. Nu se punea problema să renunț, evident. Între timp, am terminat licența B, urmează ”A”-ul, dar între cele două trebuie să treacă un an.
Ai trecut deja prin destule furtuni ca antrenor, și pe tema licenței, și discursuri virulente împotriva ta, ai reușit să stai tare pe poziție!
N-ai nicio șansă ca antrenor dacă nu ai un ADN puternic și tărie de caracter. Când m-am apucat de această meserie, știam ce mă așteaptă. Am lucrat cu mulți tehnicieni, am văzut prin ce experiențe a trecut fiecare și am înțeles din mers că asta e calitatea de bază a unui antrenor: să fie stăpân pe el, să stea bine pe propriile picioare!
Pe care dintre antrenorii cu care ai colaborat l-ai admirat cel mai mult din acest punct de vedere?
Mi-ar fi greu să numesc unul singur, fiindcă au fost mulți antrenori importanți în cariera mea, de la Halagian și Ion Moldovan până la Cârțu, Reghecampf, Gâlcă, Iordănescu senior sau Pițurcă. Ultimul e un om foarte apropiat de jucători, în ciuda imaginii lui publice. La fel vreau să fiu și eu, fiindcă treaba ți-o faci cu fotbaliștii, care trebuie să te simtă că ești corect în relațiile cu ei.
Ai lucrat cu Balaci la Craiova, cu Gicu Dobrin la Pitești, pe Hagi îl ai azi adversar. Te consideri un privilegiat?
– Cu nea Ilie, Dumnezeu să-l ierte!, am avut o relație foarte apropiată la Craiova. Mă număram printre favoriții lui. Discutam mult, ne învăța o grămadă de lucruri pe zona tactică sau tehnică. Iar pe nea Gicu nu l-am avut chiar antrenor, dar venea deseori la pregătirile noastre, ne explica tot felul de secrete, cum să lovești mingea, cum să execuți un penalty, dar oricât am fi încercat nu am fi reușit niciodată să egalăm magia lui.
Își propune altceva Argeșul în play-off în afară de a încurca eventual lupta la titlu?
Am terminat pe locul patru sezonul regular, tot acolo ne-am dori să încheiem și sezonul. Ar însemna să fim peste Voluntari și peste Farul, cu care am avut rezultate bune în prima parte a campionatului. Am bătut de două ori Constanța, am învins la Voluntari, am remizat cu ei acasă.
E clar că nu va fi simplu, dar vom fi o echipă solidă dacă arătăm până la final atitudinea și determinarea din ultimul meci cu FCSB, chiar dacă am pierdut în ultima secundă. Să nu se aștepte nimeni că vom face doar act de prezență în play-off.
Focusul e însă pe Cupa României, unde sunteți în semifinale?
Când ești la două partide de finală, e clar că-ți dorești să ajungi acolo. Se poate întâmpla orice dacă joci cu trofeul pe masă, indiferent de numele adversarului. Sigur, o finală Argeș – Craiova ar fi una fantastică și atractivă, iar pentru noi ar însemna două șanse să prindem un loc în cupele europene. O dată dacă vom cuceri trofeul. Și a doua oară dacă pierdem și Craiova încheie campionatul pe locul trei, ceea ce ne-ar asigura un loc de Conference League.
Vor începe deja calculele cum îi veți favoriza pe cei de la Craiova în Liga 1!
Nu vreau să mă gândesc la scenarii. Nu sunt genul. Luăm meci cu meci, n-avem niciun fel de partizanate. Știu doar că ar fi formidabil ca Piteștiul să fie din nou pe tabloul cupelor continentale, de unde lipsește de la celebra dublă cu Celta Vigo, de la finalul anilor ‘90.
Cu ce nebunie ai fi gata să marchezi momentul?
Sunt un tip echilibrat. Mă vedeți la fel de serios și la victorie, și la înfrângere. Asta e o meteahnă a fotbalului românesc, să facă nuntă la succes și înmormântare la eșec.
Ai ținut mult să ai în vestiar oameni cu experiență, precum Latovlevici sau Cristi Tănase?
Foarte mult! Ne cunoaștem de atâta vreme, eu am inițiat discuțiile cu ei și m-am bucurat când clubul a acceptat să-i aducem. Iar aportul lor la calificarea în play-off a fost semnificativ.
Termini contractul cu Argeșul la finalul actualului sezon, ai deja pe masă ofertă de prelungire?
Am purtat o discuție cu Jean Vlădoiu, care m-a susținut și mă susține foarte mult. I-am promis că prima opțiune e Argeșul, pentru că țin la echipă, la oraș. Am discutat și cu domnul primar Gentea despre planurile de viitor. Contractul nu e semnat, dar îmi închipui că nu vorbeam despre diferite proiecte dacă nu se gândeau să continuăm. Oferta concretă nu e pe masă, nici n-am avut timp, dar probabil că în perioada următoare vom intra în detalii.
Devii un antrenor mai scump după acest play-off?
Nu neapărat! N-am ținut niciodată la acest capitol în relația cu FC Argeș, dovadă că am jucat gratis în finalul carierei. Nu știu câți fotbaliști au mai făcut asta la Pitești. Altele sunt solicitările mele pentru viitor.
Mercato, Academie?
Și transferuri, și dezvoltarea Academiei. Domnul primar face eforturi deosebite pentru a mișca proiectul noului stadion, pentru condiții superioare la echipă și cred că va reuși. E legat de fotbal încă dinainte să ocupe actualul post și poate de aici provin și desele apariții în media.
Să nu uităm că a fost omul care a ridicat acest club, l-a susținut, nu mai existau brandul și palmaresul, a coagulat toate aceste chestiuni și a făcut posibilă renașterea Argeșului. Ăsta e adevărul!
Tatăl tău, Constantin Prepeliță, a fost un fotbalist cu nume înainte de Revoluție, a jucat la FC Olt, într-o echipă controversată, dar alături de Pițurcă, Bumbescu, Bărbulescu sau Dorinel. Cele mai prețios sfat primit de la el?
Să fiu corect cu fotbalul, fiindcă altfel te pedepsește. Și așa este! Eu am plecat de acasă la 12-13 ani, la Pitești. Părinții s-au stabilit la Slobozia, eu m-am născut la Slatina pe când tata evolua la Scornicești. Nu l-am văzut apoi decât când venea să mă mai ia acasă.
Am stat singur la cămin, am învățat să mă descurc și în sport, și în viață, iar asta te ajută să depășești mai ușor anumite obstacole care-ți apar în cale în timp. În schimb, mă uit azi ce buluceală de părinți e pe margine la meciuri, la antrenamente, nu mai știu cum să țipe, cum să intervină. Complet nefiresc!
Halagian l-a antrenat și pe tata, și pe tine. Ce relație ai avut cu Armeanu’?
Ion Moldovan mi-a oferit debutul în prima divizie, dar Halagian mă chema la antrenamentele echipei mari. Trimitea apoi, de obicei, vreo nouă-zece jucători la formația de tineret-speranțe și punea o singură condiție. ”Să joace Prepeliță!”. I se transmitea că nu mai e loc decât la libero. ”Libero să joace!”. Și uite-așa am învățat mai multe posturi, iar asta m-a ajutat enorm în carieră. Amintiți-vă că la Steaua am jucat și fundaș dreapta, și fundaș stânga. E important pentru un antrenor să aibă la dispoziție un jucător polivalent.
De la Universitatea Craiova ai plecat la Steaua exact în momentul dezafilierii. Cum ai resimțit acel ”cutremur” din Bănie?
Acolo a fost altceva la mijloc. Trebuia să fiu vândut la Steaua, dar au apărut neînțelegeri financiare între mine și Mititelu. Stabilisem niște detalii, cu care apoi n-a mai fost de acord. Am refuzat și eu transferul și mi-am depus memoriu să devin liber de contract, să plec gratis. Am câștigat la primele două comisii, dar n-am mai apucat-o și pe a treia, fiindcă a apărut dezafilierea și am plecat oricum liber la Steaua.
E adevărat că ai refuzat atunci o ofertă importantă din Italia?
Da. Bătusem deja palma cu Steaua, dar a apărut o ofertă interesantă de la Sampdoria, cu condiții financiare clar superioare. Dar echipa era în Serie B, au și promovat apoi în prima ligă, dar am pus în balanță faptul că Steaua îmi oferea șansa de a evolua în cupele europene și mirajul unor trofee. Plus rampa de lansare spre echipa națională. Sunt convins și azi că am făcut alegerea corectă, fiindcă am adunat trei titluri,
Cupa României, Supercupa, Cupa Ligii, o grămadă de partide în grupele Champions League și în Europa League la Steaua. Poate dacă Sampdoria juca deja în Serie A, aș fi analizat altfel, dar nu-mi pare deloc rău că am ales atunci să rămân în țară.
Ai avut însă perioade tulburi la Steaua, de multe ori rezervă, ai intrat chiar în contre aspre cu Reghecampf la un moment dat, după play-off-ul de Champions League cu Legia, din 2013.
Mi-au pus mie în cârcă golul încasat în turul cu Legia, la 1-1. De fapt, eu evoluam cu numărul 11, nu cu 21, nu pierdusem mingea, dar toată lumea se uita la meci și arăta cu degetul spre Prepeliță. Am trecut însă repede peste acel episod, iar acum am chiar o relație bună cu Reghe. Am jucat constant și pe finalul lui de mandat la Steaua. Dar adevărul e că am traversat atunci și o perioadă mai tulbure din cauza accidentărilor.
Am avut probleme cu ligamentele încrucișate, cu ambele meniscuri, cu ligamentul colateral, s-au adunat toate. Am revenit însă mai repede decât sunau pronosticurile de recuperare, dar sosise între timp Pintilii, făcea cuplu cu Bourceanu și a fost mai dificil să prind ritmul.
Crezi că ai reuși să te împaci cu Gigi Becali din postura de antrenor?
Nu fac exerciții de imaginație. N-am avut nicio discuție pe această temă, n-are sens să vorbim vorbe. Sunt la Pitești, am vrut din tot sufletul să batem în ultimul meci cu FCSB, după care l-am și auzit pe Toni Petrea că nu știe de unde avem atâta dorință în fața lor. Păi, ăsta e sentimentul după care funcționăm: să câștigăm mereu, indiferent de adversar!
Cât de mult te-a marcat episodul cu eliminarea la loviturile de departajare în fața lui Ludogoreț?
Foarte mult! Ar fi fost sezonul perfect dacă ne calificam în grupele Champions League, după ce câștigasem tot în țară. Ne fixasem niște obiective atât de înalte, încât, după eliminare, când s-au tras la sorți adversarii din Europa League nici nu ne mai interesa. Venise Mache să ne anunțe cu cine am picat, dar aproape că nu-l mai auzea nimeni de necaz.
Ai ajuns însă apoi exact la Ludogoreț!
A fost o ofertă bună, am avut de ales între Bulgaria și Turcia, pentru că Antalyaspor voia să mă aducă. Îl cooptaseră deja pe Eto’o, umblau și după Ronaldinho. Dar am ales Ludogoreț tot cu gândul la cupele europene, numai că am nimerit exact când s-a întâmplat marea surpriză cu eliminarea în fața moldovenilor de la Milsami Orhei, în turul doi preliminar.
O deziluzie totală! Sigur, am avut condiții financiare foarte bune la Ludogoreț, am câștigat și un titlu, dar am trăit și sentimente ciudate, fiindcă antrenorul rula imagini de la partida cu Steaua ca factor motivant pentru echipă, dar mie, care fusesem atunci în tabăra opusă, nu prea-mi cădea bine.
Ai jucat un sezon în Rusia, la Rostov, ai fost la un pas să iei titlul, ai prins grupă de Champions League. Cu ce ochi vezi acum tragedia iscată de ruși în Ucraina?
Nu e confortabil să știi că războiul e la ușa ta. Nu-mi închipuiam niciodată că putem trăi așa ceva în 2022. Nici nu am puterea să mă uit la imaginile dure care vin din Ucraina, unde mor oameni nevinovați, copii, femei, bătrâni. Am și eu două fete și uneori nu știu cum să reacționez când văd câtă durere provoacă războiul. Sper să se termine repede.
Hai să vorbim despre câțiva dintre foștii tăi colegi! Începem cu Chipciu?
Un foarte bun prieten, fost coleg de cameră și la Steaua, și la națională. Un tip direct și un caracter frumos. Am petrecut și multe vacanțe împreună, am fost la munte cu copiii, am făcut și un Revelion acum câțiva ani. Din păcate, timpul nu prea ne mai permite să ne vedem.
Nu pare să-i meargă foarte bine la CFR!
Pentru mine rămâne un jucător de top. Nu înțeleg ce se întâmplă, Dan Petrescu știe cel mai bine. Nu-mi permit eu să dau sfaturi. Am remarcat însă doar că intră bine în joc de fiecare dată când i se oferă șansa.
Keșeru?
Ne știm de mici, fiindcă am jucat împreună și la loturile naționale de juniori. Am reuși meciuri bune, mi-aduc aminte chiar de o victorie cu Olanda la Urziceni, iar la adversari erau Van Persie și de Jong. Am fost apoi colegi și la Steaua, și la Ludogoreț, am devenit prieteni de familie.
Merită ce i se întâmplă acum la FCSB, unde e trecut pe linie moartă de patron?
Nu știu detaliile, dar clar nu merită ce i se întâmplă din punct de vedere sportiv. Și-a ajutat echipa când a intrat, a avut evoluții bune, dar nu cunosc alte aspecte.
Jean Vlădoiu coleg la FC Argeș, acum șeful tău la FC Argeș.
Când am debutat, Jean era în echipă, cu experiența lui formidabilă, spre finalul carierei. M-a ajutat mult. I-am reamintit chiar recent că mi-a făcut cadou la un moment dat o pereche de ghete foarte mișto, că eu aveam unele rupte, vai de mama lor! Îi mulțumesc sincer pentru susținere!
Dani Coman.
Foarte bine ne-am înțeles. Chiar mi-a dat un mesaj de felicitare după ce ne-am calificat acum în play-off. Ne leagă amintiri plăcute, dar cred că mi-ai zis de Dani ca să mă tragi de limbă despre episodul cu răfuiala din 2011, nu?
V-ați păruit urât atunci la acel Rapid – Steaua! Ai avut o intrare mai tare la el, apoi ai acuzat că te-a pălmuit în parcare. S-a lăsat cu scântei!
Se mai întâmplă și astfel de momente în fotbal, dar apoi te întâlnești, dai mâna și mergi mai departe. Și acum, după meciul cu FCSB, s-a întâmplat ceva pe tunel între preparatorul nostru, George Neagu, și Florin Tănase, nu trebuie să existe astfel de momente, dar nici să ajungi să chemi Poliția!
Păi, dacă se producea pe vremuri vreun incident la Craiova, ne băteam după meci 20 de minute încontinuu pe tunelul ăla lung de vreo 200 de metri! Ce Poliție să mai vină? Trebuie să fim bărbați, ce Dumnezeu!
Ai trăit multe episoade cu pumni pe tunelul de la Craiova?
Prefer să le păstrez pentru mine!
E mult sau e puțin 12 selecții strânse la naționala mare?
Se putea mai bine, dar țin minte că am ieșit cel mai bun mijlocaș al sezonului prin 2008 sau 2009 și nici măcar nu se punea problema să intru în calcule pentru națională. Asta pentru că erau superjucători în echipă. Am prins însă trei-patru ani la lot, inclusiv cu participarea la Euro 2016, unde am intrat cu Elveția și Albania.
Un final trist acea înfrângere cu albanezii!
Așa e! Mi-a rămas și mie în minte ca un meci slab, am trăit multă vreme cu această impresie, dar paradoxul e că am revăzut recent partida și mi-am schimbat părerea. A fost doar acea nesincronizare între Tătărușanu și Chiricheș la golul lui Sadiku, dar, în rest, am dominat serios jocul. Noi avem însă mereu probleme cu echipele mai slab cotate, în fața cărora preiei inițiativa.
Care e cel ai mare regret al carierei?
Lipsa unui Mondial pe CV. În rest, am realizat destule. Am cucerit campionatul în România și Bulgaria, am prins grupe de Champions League cu Steaua și cu Rostov, am trăit o dublă memorabilă cu Manchester United pe când jucam în Rusia, o calificare decisă în ultimele minute, peste 40 de partide în cupele europene.
Am promovat acum cu echipa la care am debutat, încercând să dau ceva înapoi clubului din Pitești. Am jucat la un European. Am trecut cam prin toate.
Pe când evoluai la Ludogoreț, ai apărut într-un Ferrari la un meci la Pitești, unde ai luat ochii tuturor. Mai ai bolidul?
Nu era mașina mea, ci a unui prieten cu care mă întâlneam frecvent când veneam la Pitești. Am mers împreună la un meci Steaua – Astra. N-a mai contat că am coborât din dreapta șoferului. Toată lumea m-a făcut pe loc proprietar de Ferrari. Până și bulgarii au preluat atunci știrea și, când m-am întors la club, mă întrebau unde e mașina.
Îți plac însă mașinile puternice?
Acum sunt pasionat de offroad. Mi-am construit singur o mașină, o folosesc și prin oraș, și la vânătoare. Sunt începător la acest capitol. Am permis doar de câțiva ani. Merg însă periodic la câte o partidă alături de Jean Vlădoiu, care e mult mai vechi în ”meserie”. Mai tragem la un mistreț, la un fazan, la un iepure.
Am mers recent și la Romexpo, unde a fost un târg de vânătoare și pescuit, ne-am mai cumpărat câte ceva. Important nu e să împuști, ci mai facem mișcare, mai scoatem câinii la plimbare. Jean are un superb vizsla maghiar, eu vreau să-mi iau un brac german.
Unde-l vezi pe antrenorul Andrei Prepeliță peste patru-cinci ani? Prin zona arabă?
Nu știu. Nu mă uit niciodată așa departe. N-am fost niciodată un visător. Iau lucrurile pas cu pas. De exemplu, pe la conferințele de presă m-au tocat jurnaliștii cu intrarea în play-off. Și am explicat mereu că mă interesează doar meciul următor. Și așa, puțin câte puțin, am prins extraordinar acest play-off.
Acum, ca antrenor, mă gândesc doar cum să ne pregătim mai bine în această pauză ocazionată de meciurile naționalei, cum să păstrez o atmosferă bună. Cum să ne pregătim pentru un meci bun la CFR Cluj, unde vrem să ne vindem scump pielea și să scoatem măcar un punct. Dacă nu cumva chiar trei!