Marți, 4 octombrie, Bogdan Lobonț, a fost prezent în platoul emisiunii Playsport LIVE. Fostul goalkeeper a abordat diverse subiecte din fotbalul autohton, dar și din cel italian. Unul dintre topicurile de discuții a fost cazul Vadim Rață și transferul acestuia la FCSB.
Răspunsul celui care s-a aflat, până de curând, la cârma naționalei U20, a fost oferit sub forma unui exemplu din Serie A, dar la nivel de antrenori.
Practic, în „Cizmă”, mai degrabă antrenorii decât jucătorii sunt dați afară sau schimbați după câteva etape.
În Italia, am văzut situații cu antrenorii. Patronul a renunțat la antrenor iar, după două etape, a fost rechemat. „Ai contract cu mine, trebuie să te întorci să antrenezi echipa.” Cel mai palpabil exemplu este de Zerbi. A fost antrenorul lui Palermo, a fost demis, după câteva etape a fost chemat înapoi. Probabil domnul Becali a avut strategia lui cu Rață.”
Mai mult, Bogdan Lobonț a vorbit și despre intervențiile patronilor asupra antrenorilor. Cazurile Adrian Porumboiu sau Gigi Becali sunt arhicunoscute la echipe precum FC Vaslui sau FCSB.
Totuși, în cadrul unui curs de la școala de antrenori de la Coverciano, un profesor a prezentat situația unui „Gigi Becali de Italia”, dar cu acte-n regulă.
Și în Italia intervin președinții de club la echipă. Au clauze în contract. Acum, la curs la Coverciano, sunt niște legi. Acolo vine un profesor, responsabil de curs, și vorbește de ceea ce numesc ei „Cărți Federale.” A fost o situație, în Serie A. În contract, la clauze, poți să treci orice vrei tu, și ca antrenor, și ca patron. Dacă se înțeleg, e ok. Unui antrenor, când i s-a prezentat contractul, nu au menționat numele lui sau al clubului, avea clauza următoare: președintele are dreptul să intervină în deciziile tehnico-tactice. Nu știu dacă s-a semnat, dar a ajuns la liga italiană. Nu mai poate antrenorul să zică, peste două săptămâni, de ce se bagă președintele. Vine și îi arată contractul semnat.”