FCSB joacă, luni seara, cu cei de la Voluntari, iar Vadim Rață întâlnește echipa care s-a dispensat de el după doar 2 săptămâni. Este un moment de revanță pentru mijlocaș. Daniel Pancu crede că nimeni nu trebuie să se mai mire de ce se întâmplă la echipa lui Gigi Becali.
Cazul Vadim Rață a fost analizat de Daniel Pancu, la Playsport Live. Fostul mare atacant nu este surprins de ceea ce a pățit internaționalul moldovean la echipa patronată de Gigi Becali.
La FCSB s-au mai întâmplat lucruri din astea. Mereu am spus-o, ca antrenor sau jucător, dacă mergi la FCSB îți asumi totul. Poți fi schimbat după o zi, poți pleca după un meci, poți fi schimbat imediat. Dacă le știi, dar vii și te plângi după nu mai are niciun fel de valoare. Chiar dacă ți-a fost frică sau nu, trebuie să iiei în calcul tot. Să îți pregătești familia, prietenii, că e posibil să auziți numele meu, să fiu făcut praf dupăe un meci. Așa e atmosfera aici, dar e posibil să ne împăcăm după. Trebuie să fi pregătit emoțional, să reziști, a declarat Daniel Pancu.
Acesta crede că finanțatorul vicecampionilor a greșit când s-a dispensat prea repede de mijlocaș.
Rață este un mijlocaș de travaliu, harnic ca o furnică, ajunge și la finalizare, mie îmi place mult. Nu știu dacă este chiar de nivelul naționalei României, dar este pe acolo, crede Daniel Pancu
Mijlocașul Voluntariului a făcut haz de necaz, după ce s-a întors să joace iar pentru trupa din Ilfov.
Băieții glumeau că am fost și eu suspendat puțin. Asta e, se întâmplă în fotbal. Am ajuns la cantonament azi-noapte, dar am rezolvat tot și mi-am dorit ca azi să ajut echipa. Trebuie să ne revenim și o vom face, sunt sigur.
Am zis că ce-o să-mi facă, o să mă bată? Nu m-a bătut. Ce s-a întâmplat? Eu puteam să rămân acolo, să respect contractul și să-mi iau banii. Dar am decis că e mult mai important să joc fotbal. Nu mă interesează banii!
Dacă ei văd în două săptămâni… E o dezamăgire, pentru că puteam să fac față. Nu vreau să mă compar cu fotbaliștii mari, dar ați văzut că până și ei au nevoie de adaptare la toate echipele. Din presă am aflat! Prima dată am auzit de acolo, dimineața”, a declarat Rață.