Atacantul Gabi Torje (32 de ani) este decis să devină antrenor după retragere. Dinamovistul a vorbit deschis despre acest subiect, în cadrul emisiunii PlaySport Live.
Torje a recunoscut că acum în urmă cu câțiva ani nu s-ar fi gândit să urmeze cursurile școlii de antrenori, dar acum s-a răzgândit. Atacantul lui Dinamo vrea să se înscrie din vară la școală, iar în trei ani speră să fie antrenor cu acte în regulă.
Fostul internațional a și glumit pe seama acestui aspect, spunând că nu vrea să ajungă precum un student care petrece 12 ani în anul I de facultate:
Dacă mă întrebai acum doi ani de zile, spuneam că nu. Dar acum chiar am discutat cu cineva și în vară vreau să mă înscriu la școala de antrenori. Mai am de jucat, școala de antrenori durează 3 ani. Asta dacă ești deștept, dacă nu iei examenele durează toată viața.
Tu crezi că eu mă duc la școală așa cum merg unii la facultate și rămân 12 ani în anul I? Mă duc să învăț bine! Am văzut oameni care stau 12 ani la rând în facultate, să învețe bine.
Poate aveam mai multe reușite în carieră dacă țineam capul plecat de mai multe ori. Nu mi-am făcut niciun plan pentru sezonul viitor. Acum vreau să fac tot ce ține de mine ca să salvez Dinamo. Eu vreau binele lui Dinamo, vom vedea ce va fi din vară”, a declarat Gabi Torje, în direct la PlaySport Live.
În cadrul emisiunii PlaySport Live, Gabi Torje a anunțat că vrea să părăsească România în anii următori! Dinamovistul a declarat că se va muta în Spania, împreună cu toată familia sa.
Gabi Torje a evoluat de-a lungul carierei pentru Poli Timișoara, Dinamo, Udinese, Granada, Espanyol, Konyaspor, Osmanlispor, Karabukspor, Akhmat Grozny, Sivasspor, AE Larisa și Bandirmaspor.
La echipa națională, Torje a strâns 57 de selecții și a marcat 13 goluri.
Fundașul central Florin Gardoș (33 de ani) încearcă să se înscrie la școala de antrenori, dar legislația îi dă mari bătăi de cap. Într-un interviu acordat pentru Playsport.ro, fostul jucător de la FCSB și Southampton a explicat ce planuri are pentru viitor:
Am încercat de mai multe ori să mă înscriu la școala de antrenori, dar m-am lovit de fiecare dată de câte un zid. Legislația nu e bine pusă la punct și din acest motiv n-am reușit să-mi iau nicio licență încă.
Sper să reușesc să mă înscriu până la finalul anului”, a spus Florin Gardoș, pentru Playsport.