Între o scurtă evadare ca spectator la Raliul Bucovinei, o întrevedere de business și rezolvarea unor domestice probleme familiale, Dorin Goian, 40 ani, se pune la dispoziție pentru un ceas de povești inedite. Fostul stoper al ”tricolorilor” a agățat ghetele în cui în urmă cu cinci ani, viața prin vestiarele de la FCSB sau echipa națională e încă proaspătă în memorie, iar verbul s-a ascuțit de când încearcă să-și găsească un nou loc într-un fotbal care scârțâie din toate încheieturile.
– Am primit ceva oferte de la formații de liga a treia, dar nu erau proiecte serioase, care să însemne atacarea promovării. De aceea, prefer să mai aștept, nu sunt înnebunit să reiau treaba în orice condiții. Nu forțez lucrurile, pentru că, în general, ele se așează de la sine. Îmi doresc să încep mai de sus, de la eșalonul doi. Oricum, nu mă văd activând pe o altă latură în fotbal, în niciun caz pe impresariat, de exemplu. Nu mă atrage deloc.
– Din păcate, e o strategie păguboasă din partea managementului și administrației clubului. Ca și în multe alte orașe, fotbalul e ghidat de factorul politic, în conducere sunt persoane care nu cunosc fenomenul, iar rezultatele vorbesc singure. Se chinuie să promoveze de patru-cinci ani, cu bugete semnificative pentru liga a treia, dar nici măcar nu se apropie de obiectiv. Așa se întâmplă însă când politicul se implică abrupt în viața unei echipe și lipsesc oamenii potriviți pentru a gestiona un club. Nu e o frustrare, nu sunt genul, ci doar o constatare, pe care o puteți auzi pe buzele și ale altor suceveni.
– Nu. O decizie surprinzătoare! Păcat, pentru că echipa începuse să joace! S-a demonstrat încă o dată că un antrenor are nevoie de timp pentru a pune în practică anumite strategii. Chiar dacă lumea l-a blamat la începutul mandatului din cauza unor rezultate rele, uite că a adus reprezentativa în postura de a pune probleme oricărui adversar, indiferent de nivel, de a arăta un fotbal echilibrat, cu preocupări ofensive. Suntem în cărți pentru Mondiale, iar asta spune multe lucruri. Cred că a fost și o greșeală din partea FRF că nu s-a asigurat de prelungirea contractului până la baraj.
– Face o treabă bună la Rangers, e o piesă importantă în echipă, iar faptul că Gerrard vorbește deseori la superlativ despre Ianis înseamnă că e un jucător apreciat. A mai acumulat la capitolul forță, a devenit un bărbat adevărat. Nu mai e copilul care promite mult. Dacă va pleca de la Glasgow, așa cum se tot scrie, sunt convins că o va face la o formație superioară din punct de vedere sportiv.
– Dacă va simți o presiune nejustificată, Edi va pleca în secunda doi! A dovedit că e un antrenor cu principii, cu personalitate. A și spus la sosire că nu acceptă ingerințe din partea nimănui pe parte tehnică. El decide cum pune echipa în teren, el e responsabil de rezultate. Lăsat în pace, va face performanță la FCSB. La cum a crescut echipa, e clar că trebuie să-și continue munca.
– Una e să accepți un dialog cu patronul, o discuție constructivă, să motivezi onest anumite decizii, alta e să existe doar un monolog din partea unei persoane, care dă numai directive. Din păcate, sunt antrenori care aceptă așa ceva. Eu nu fac parte însă din această categorie.
– O persoană dragă mie. E unul dintre puținii foști coechipieri de la națională cu care țin legătura destul de des. M-a ajutat mult într-o problemă medicală pentru cineva din familie. A intervenit imediat la Roma când i-am solicitat sprijinul.
– Un fotbalist de mare calitate. După ce am semnat cu Palermo, mi-a dat un singur sfat, când ne-am întâlnit la o acțiune a naționalei: ”Ține minte! Dacă vrei să reziști în Italia, nu citi ziarele, nu urmări televiziunile! Când vei juca prost, te vor masacra!”. A avut dreptate, pentru că media de acolo te ridică în slăvi dacă prinzi un meci bun, te desființează în caz contrar. Mi-a fost destul de greu să respect acea sugestie, pentru că Italia respiră fotbal. Se vorbește peste tot și non-stop despre fotbal. La Palermo am trăit și un episod care m-a lăsat mască.
– Pierdusem un meci în deplasare cu Bologna. A doua zi, la coadă la un magazin, în fața mea erau două doamne trecute de 60 de ani, care dezbăteau aprig evoluțiile jucătorilor și criticau schimbările făcute de Zenga. Nu-mi venea să cred. Dar asta e Italia! N-ai cum să te pui la adăpost de comentarii, pentru că fotbalul e pretutindeni, pe buzele tuturor.
– Cu siguranță, poate fi în viitor o soluție. E apreciat de conducere și va veni momentul în care i se va încredința prima echipă. Important e să fie pregătit și să profite de momentul respectiv. Știți cum e la un tehnician: trebuie să ai și noroc, să beneficiezi de o conjunctură favorabilă. Mi-ar fi însă greu acum să discut prea mult despre antrenorul Cristi Chivu, pentru că nu-i cunosc ideile tactice, nu știu cum vede jocul de pe bancă, nu l-am auzit la nicio ședință cu fotbaliștii.
– Impune respect oriunde. Am un mare respect pentru el! Mi-aduc aminte un moment simpatic, petrecut în perioada când urmam la FRF cursurile pentru licența A. Ieșisem în față să explic felul în care inițiez un atac de la portar și, fix în acel moment, a intrat și Cosmin în sală. Era antrenorul naționalei, se uita cum vorbesc și, chiar dacă am fost colegi atâția ani la lot, a început să-mi cam tremure mâna pe tablă. I-am și zis în glumă: ”Acuma te-ai găsit și tu să vii la curs?!”. Am râs amândoi.
– Rămâne jucătorul exponențial din perioada petrecută de mine la Steaua. Ne-a scos de multe ori din necaz. Avea un simț al porții incredibil. Mă uitam și la antrenamente cum dădea gol din orice poziție. Nu trata relaxat nicio fază. Asta l-a ajutat să-și păstreze un anumit tip de concentrare și la pregătiri, și la meciuri.
– Daaa! Nu mai putea intra nimeni după el la toaletă! Se ducea întâi un masor, dădea foc la o bucată de tifon umezită în spirt, o stingea, lăsa fumul să iasă, să schimbe ambientul. Era wow! Te usturau ochii! 🙂
– Joacă din experiență. Bravo lui! Încă îl duce fizicul. L-am auzit recent pe Ciobotariu povestind la o conferință de presă că-l mai roagă pe Gabi să sară peste unul-două antrenamente în timpul săptămânii, ca să fie mai proaspăt la meci. Dar el nu face pauze. Așa s-a obișnuit, vrea să tragă la maximum. Mă bucur pentru el și-i urez să fie sănătos!
– Să vă povestesc o fază petrecută în Albania! Se întâmpla după un meci disputat într-o zi de marți, la Tirana, cu nea Piți selecționer. La final, ne-a zis că avem voie să ieșim câteva ceasuri în oraș, dar să nu întârziem mai mult de 1 dimineața. Mutu juca atunci la Cesena, iar albanezul Bogdani îi era coleg. L-a sunat, l-a invitat la o cină, iar Adi a mai luat câțiva băieți: pe mine, pe Tamaș, pe Torje și încă cineva, nu-mi mai aduc aminte exact. Am mâncat, am băut un pahar cu vin, apoi am zis că mai mergem să continuăm încă puțin cu un șpriț.
– Stai să vezi! Se făcuse cam zece și jumătate, iar ăsta, Bogdani, ne zice că nu prea mai ai unde să te duci, că sunt cam toate închise, dar ne-a recomandat un local aflat în apropiere. El a plecat acasă, iar noi ne-am dus la bar. Când am intrat acolo, o beznă de s-o tai cu cuțitul! Într-un colț erau doar vreo trei albanezi cu cefe groase, împreună cu câteva fete. Se distrau oamenii în legea lor, fără să deranjeze. În rest, gol! Doar noi, la o masă vecină. Am mai luat câte un șpriț, caterincă și, dintr-odată, se declanșează la Tamaș declicul de chercheleală. Îi zice lui Torje: ”Băi, Găbiță, tu vezi ce urât se uită ăia la noi? Ia du-te și intră un pic în ei!”. Ăia n-aveau nicio treabă, se simțeau oamenii bine în grupul lor.
– Eu și cu Adi ne-am dat seama că lucrurile riscă să ia o razna. L-am oprit pe Torje, am încercat să-l calmăm și pe Tamaș și am apucat-o cu toții cătinel spre hotel, că trecuse un pic și scadența de timp fixată de nea Piți. Dar vorbeam între noi pe drum: ”Dacă intram în belele cu albanezii, ne mai găseau ăștia pe-aici peste vreo trei săptămîni!”.
– Am fost colegi de cameră la națională. Nu-i lipsea niciodată de sub pat o pungă întreagă cu dulciuri. Napolitane, ciocolate. Mânca încontinuu, iar mie îmi era îngrozitor de greu să mă abțin. Nu înțelegeam cum Dumnezeului nu se îngrașă, deși avea și el o vârstă, 32-33 de ani.
– Era într-o formă fantastică în calificările pentru Euro 2008. Juca meci de meci la club, marca, venea la lot cu o încredere și un tonus incredibile. La antrenamente înscria pe bandă rulantă și nu puteai să-i iei mingea. Nea Piți ținea celebrele analize video lungi, ședințe cu vizionări, detalii fantastice, pentru că era un fanatic al amănuntelor, ceea ce însemna de multe ori rețeta câștigătoare. Dar Adi era singurul care mai comenta, în glumă: ”Hai, bre, nea Piți, că ne-ai omorât cu ăștia! Ce naiba? Sunt toți numai Pele și Maradona! O să-i visăm la noapte!”. Și, într-adevăr, nu era vorba despre niște adversari formidabili. Noi îl mai aplaudam pe sub masă pe Mutu. Nea Piți răspundea tot în spirit de amuzament: ”Lasă, Adriene, că te văd eu mâine!”. Și ”Adriene” dădea două ”boabe” a doua zi!
– De ce nefericită? Lumea uită că e o echipă nou promovată, fără achiziții care să certifice un nivel valoric crescut. Iar fanii așteptau de la echipa lui Mutu să vadă un joc din două atingeri, să marcheze câte trei goluri pe meci, posesie, spectacol. Pretenții foarte mari! De aceea, cred că Adi trebuia lăsat în pace să-și facă treaba, urma un mercato în iarnă pentru ceva întăriri, dar, din păcate, nimeni nu mai are răbdare.
– Cosmin Olăroiu. Veți spune că e un antrenor scump, dar sunt convins că el ar dori să preia naționala și nu s-ar împiedica la partea financiară. Merită din plin să i se dea o șansă. Are însă acum această problemă cu banii restanți de la chinezi și de aici anumite încurcături.
– N-aș lua în considerare varianta alarmistă a presei, ci l-aș crede pe Bănel, care a intervenit și a spus că e bine, sănătos, lucrează și n-are alte probleme. Mi se pare însă că a greșit foarte mult când a decis să se întoarcă la Brăila, în loc să rămână în București, unde i se deschideau alte oportunități. O grupă de juniori, prezențe pe la emisuni TV, vizibilitate. Țin minte un episod de la lot. Mergeam cu autocarul, stăteam chiar în fața lui Bănel și, involuntar, am auzit un dialog pe care-l purta cu niște meseriași, angajați să-i ridice casa mamei, la Făurei. Iar oamenii ăia îi tot cereau bani.
– ”Păi, nu v-am trimis acum două săptămâni x lei?”. Știind că Bănel e la Steaua, la echipa națională, încercau să-i ia cât mai mult ”cașcaval”. El nu era la locul construcției, pesemne că nici nu desemnase pe cineva să supervizeze lucrările și-și făceau probabil de cap. Aia mi-a rămas în minte, că-l ”încalță” grav cu banii! Sper să-i fie bine, să revină acasă. E un băiat grozav, un caracter puternic.
– Am niște afaceri imobiliare, în Suceava, la București. Dar, pentru mine, nu partea financiară primează, că nu mănânci cu două linguri. Slavă Domnului, sunt bine, n-am motive să mă plâng și mă bucur de viață în Suceava, unde m-am născut, am crescut. Am vrut liniște. Și copiii sunt mari, au aici cercul lor de prieteni. Dacă mi se face dor de București, mă urc în mașină, vin la Capitală, stau patru-cinci zile și mă întorc acasă.
– Secvența cea mai proaspătă e de când a venit la FCSB, pe finalul carierei. Se consuma că nu marchează pe cât și-ar fi dorit, se crease o mare presiune în jurul lui, toată lumea era cu ochii pe el. Îl vedeam însă că e foarte implicat în joc, poate mai mult decât la anumite partide prin Germania. Ulterior, când m-am lăsat de fotbal, am mers împreună la o cină, la care mi-a spus că decizia cea mai proastă din carieră a fost aceea că s-a întors să mai joace în țară. Experiența de la FCSB l-a dat oarecum peste cap ca imagine. ”Goe, dacă accepți un sfat, mai bine renunță acum decât să mai evoluezi în România. Te retragi frumos la 36 de ani, ai jucat în ultimul sezon grupe Europa League cu Asteras. Ce sens are să te mai complici?”. Și chiar m-am lăsat, deși aveam oferte din Liga 1.
– Cu familia, ne mai urcăm în avion spre București sau Cluj, la frate-miu, Lucian. Mai fac mișcare, un tenis, un fotbal cu băieții. Repriza a treia, la un pahar de vin și o caterincă, e cea mai așteptată. Sunt bine, mulțumesc lui Dumnezeu și mă rog să ne țină sănătoși, că trăim vremuri tare tulburi.
– Am un proiect, într-adevăr. Caut un teren, e o variantă undeva la vreo 25 de minute de oraș, dar nu știu dacă e o soluția optimă, logistic. Timpul e tot mai strâns, părinții caută oportunități cât mai aproape de casă și mai facil pentru copii. În plus, costurile la pământuri au luat-o razna. Uneori am senzația că sunt la Monaco! Oricum, după ce găsesc locația potrivită, vreau să fac ceva mai intim, un teren cu o tribună mică, nu ceva foarte grandios. Le iau pas cu pas.
– Tot CFR, chiar dacă traversează o perioadă mai dificilă. Se vor redresa, iar valoarea lotului e incontestabilă.
– Parcă nu are încă maturitatea unei formații de titlu. Rezultatele sunt în creștere, jocul a progresat, dar n-o văd, deocamdată, ca pe o echipă cu constanță, de anduranță.
60 de meciuri a strâns Dorin Goian în tricoul echipei naționale, pentru care a marcat cinci goluri
3 trofee a cucerit Goian în carieră: 2 x titlu și o Supercupă a României (FCSB)