Decizia lui Radu Drăgușin de a refuza convocarea la naționala de tineret, a surprins pe toată lumea. Fotbalistul a fost nemulțumit că selecționerul Florin Bratu nu i-a dat multe șanse să joace. De aceea, actualul fundaș al Sampdoriei a decis să nu onoreze convocarea.
„Vreau să mă adaptez la echipa de club” a fost motivația fostului jucător de la Juventus Torino. Selecționerul Florin Bratu a reacționat imediat și s-a părut că ușa naționalei va fi închisă pentru tânărul fundaș. Totuși, un om important din Federație încearcă să împace lucrurile.
Directorul tehnic al FRF a explicat, în exclusivitate la Playsport LIVE, cum a reacționat Federația în fața gestului lui Drăgușin.
Cu Drăgușin este problema lui, nu a noastră. Noi nu îl obligăm, dacă nu simte să fie aici, e treaba lui. Dar eu sper să fie ceva trecător, o copilărie a unui puști. Sper să învețe respectul, patriotismul, să treacă de această perioadă. E normal să îi lăsăm ușa deschisă, e un copil de 19 ani, e o chestie de moment. Și cei de la Sampdoria au fost surprinși de acest refuz. Așa că noi am hotărât să revocăm convocarea, ca să nu îl pedepsim. Îi dăm șansa să reflecteze mai bine, poate data viitoare va fi mai înțelept, a explicat Mihai Stoichiță
Mihai Stoichiță a explicat că decizia de a-l convoca din nou pe Radu Drăgușin, îi va aparține doar selecționerului Florin Bratu. Dacă acesta va considera că jucătorul mai merită o șansă, atunci fundașul va fi chemat.
Eu nu îi spun lui Bratu pe cine să convoace. E treaba lui și responsabilitatea lui. Nu pot să impun niciun jucător, nimănui. Dacă Bratu va considera că data viitoare are nevoie de Radu, să îl reintegreze, atunci sunt de acord. Dar dacă Radu va continua așa, nu cred că se va petrece asta, a explicat directorul tehnic al FRF
Florin Bratu a fost criticat dur și de impresarul fotbalistului, Florin Manea. Acesta îl acuză pe selecționerul de tineret că nu i-a dat mai multe șanse unui jucător care evoluează în Italia. Conflictul dintre cei doi nu îl va afecta, însă, pe fotbalist, promite Mihai Stoichiță.
Bratu nu are voie să aibă conflicte cu nimeni, ca selecționer nu are voie, mai ales cu jucătorii. Nu știu dacă Florin Manea are ceva de împărțit cu cineva de aici, dar nu are motive, a încheiat directorul tehnic