Euro 2020 s-a încheiat duminică seară cu un meci care garanta spectacolul. Finala Italia – Anglia a fost meciul așteptat de milioane de fani din întreaga lume. După o partidă extrem de disputată cele două echipe au ajuns la loviturile de departajare. Cu un psihic mai puternic italienii au reușit să se impună și să câștige titlul de campioană europeană. La câteva zile după finala de pe ”Wembley” au apărut video-uri din vestiarul Italiei în care selecționerul Roberto Mancini este eroul principal. Înteresant este ce le-a transmis Mancini italienilor, înaintea marii finale de pe Wembley. Filmulețul face înconjurul lumii!
Finala Euro 2020 a avut loc duminică seară pe stadionul ”Wembley” din Londra. Italia și Anglia au fost echipele care s-au înfruntat în ultimul act pentru câștigarea titlului european.
Partida s-a dovedit a fi extrem de disputată încă de la primul fluier al arbitrului. Anglia a început perfect meciul și a reușit să deschidă scorul după doar două minute, prin Luke Shaw. Golul înscris de englezi este cel mai rapid gol din istoria finalelor de Campionat European. După deschiderea scorului Anglia a controlat meciul pe tot parcursul primei reprize dar fără a mai avea ocazii importante la poarta italienilor. În primele 45 de minute Italia a reușit să pună în pericol poarta apărată de Jordan Pickford de două ori prin șuturile de la distanță ale lui Lorenzo Insigne și Federico Chiesa.
Repriza a doua a avut o desfășurare total diferită de prima parte. Italia și-a creat numeroase ocazii la poarta englezilor. În minutul 67 italienii au reușit să egaleze prin golul lui Leonardo Bonucci. Până la finalul celor 90 de minute cele două echipe au ratat mai multe ocazii dar tabela a rămas neschimbată. Cele două reprize de prelungiri care au urmat nu au adus mari ocazii iar meciul s-a încheiat cu scorul de 1-1.
Astfel s-a ajuns la loviturile de departajare. Italienii au arătat o stăpânire de sine mai mare și au reușit să se impună cu scorul de 3-2. Ratările tinerilor jucători englezi Marcus Rashford, Jadon Sancho și Bukayo Saka au fost decisive pentru înfrângerea Angliei. Italia a reușit astfel să câștige titlul european după o pauză de 53 de ani.
Gazzetta dello Sport a publicat câteva imagini dintr-un documentar care are ca subiect drumul străbătut de Italia pentru câștigarea Euro 2020. Documentarul se numește ”Blue Dream – The road to Wembley” (Visul albastru – Drumul spre Wembley) și va fi lansat pe 15 iulie.
Clipul postat de publicația italiană îl înfățișează pe selecționerul Roberto Mancini în vestiar dându-le ultimele indicații elevilor săi înaintea finalei de pe ”Wembley”. Mancini le explică jucătorilor poziționarea ”primului 11” și își încheie discursul cu un mesaj simplu dar foarte încurajator: ”Suntem stăpânii propriului destin. Știți ce să faceți!”