Andrei Chindriș a marcat primul său gol de la transferul în Portugalia. Fostul jucător al celor de la FC Botoșani a înscris cu un voleu de efect în poarta celor de la Porto.
Andrei Chindriș a spart gheața după transferul în Portugalia. Dorit de Gigi Becali, care a negociat timp de doi ani pentru fundașul lui Valeriu Iftime, Chindriș a ajuns în cele din urmă la Santa Clara, în prima ligă portugheză.
Andrei Chindriș a deschis scorul cu FC Porto, gigantul din fotbalul lusitan. Românul a spart defensiva adversă cu un șut din întoarcere, fără speranțe pentru portarul fostei câștigătoare a Ligii Campionilor (min17).
Santa Clara à meia volta 💥@CD_SantaClara #sporttvportugal #AllianzCup #TaçadaLiga #cdsantaclara #santaclara #fcporto #porto #fcp #CDSCFCP #chindris pic.twitter.com/i4nQ4U7rlZ
— SPORT TV (@SPORTTVPortugal) October 26, 2021
Andrei Chindriș a fost pe lista lui Gigi Becali pentru mai mult timp. Patronul FCSB a ridicat suma la un moment dat până la 1 milion de euro, dar jucătorul nu a fost de acord cu mutarea. În cele din urmă, Chindriș a ajuns în Portugalia, în schimbul a 200 de mii de euro.
Pentru Andrei Chindriș a fost prima partidă de la transferul în Portugalia. Antrenorul lui Santa Clara, Nuno Campos, i-a oferit debutul internaţionalului român, care a fost rezervă neutilizată până acum, de la transferul de la FC Botoşani.
Valeriu Iftime a dezvăluit la Playsport Live de ce Andrei Chindriș nu a ajuns la FCSB, în ciuda faptului că a fost dorit insistent de Gigi Becali. Mai mult, patronul celor de la FC Botoșani a declarat că și el își dăduse acordul pentru transferul fundașului în Capitală.
„Transferul său la FCSB nu a fost luat niciodată în calcul de el. Eu am vrut să-l cedez acolo, la fel și Gigi Becali. Numai că el nu a vrut la FCSB. Și-a dorit mult în străinătate. Au exista discuții cu o echipă din Belgia, dar nu s-au concretizat. Dar vă spun sincer, nu și-a dorit niciun moment la o altă echipă din Liga I.
I-am spus lui Andrei să nu-și piardă speranța și să joace în continuare la nivelul lui cel mai bun. Este o promisiune pe care o fac publică acum. În cazul său, voi renunța la pretențiile pe care le am atunci când vine vorba despre transferuri. Și-a dorit mult să joace afară și sunt convins că va reuși”, a spus Iftime, în exclusivitate pentru Playsport Live.
Santa Clara – FC Porto, din runda a 2-a a Cupei Ligii, s-a terminat cu victoria gazdelor, 3-1.