Victoria de la Praga a readus încrederea în tabăra lui CFR Cluj. ”Nimic nu este imposibil”
Joi seară, CFR Cluj a înfruntat-o în deplasare pe Slavia Praga în runda a treia din faza grupelor Conference League. Campioana României a câștigat cu scorul de 1-0, producând o mare surpriză în Cehia. Succesul obținut a adus multă încredere în tabăra ardelenilor, care speră acum chiar la calificare.
Victoria de la Praga a readus încrederea la CFR Cluj. ”Nimic nu este imposibil”
CFR Cluj a înfruntat-o pe Slavia Praga în runda a treia din faza grupelor Conference League. Echipa lui Dan Petrescu pornea cu a doua șansă în acest meci, însă a produs marea surpriză.
În ciuda faptului că partida a fost dominată încă de la început de Slavia, CFR a dat lovitura pe finalul primei reprize. În minutul 45, Rangelo Janga deschide scorul după centrarea lui Roger. În repriza secudnă cehii au forțat egalarea însă fără succes. Scuffet a fost într-o formă de zile mari și și-a salvat echipa de la primirea golului în mai multe rânduri. În plus, norocul a fost de partea echipei lui Dan petrescu. Astfel, meciul s-a terminat cu victoria lui CFR Cluj cu scorul de 1-0. În urma acestui succes, ardelenii rămân totuși pe ultimul loc al grupei G, având 4 puncte. În mod surprinzător toate echipele din grupă au același număr de puncte și păstrează șanse de calificare.
La finalul partidei, Ragelo Janga a vorbit despre importanța acestei victorii pentru echipa sa. Atacantul a subliniat cu încredere că orice este posibil în această grupă mai ales după rezultatele obținute în celelalte meciuri.
Ne-am apărat toată echipa, am alergat foarte mult toți. De la mine se așteaptă să marchez goluri pentru că sunt atacant. A fost o performanță bună a echipei în această seară. Știam că va fi o seară dificilă. Știam valoarea Slaviei Praga, dar nimic nu este imposibil. S-a văzut și azi asta. Scuffet a făcut niște parade nebunești. Probabil că Slavia este o echipă care merită să joace în Champions League. Știu că Ballkani a câștigat în Turcia cu Sivasspor deci lupta rămâne deschisă. Dedic golul marcat familiei mele. Sper ca fanii să fie alături de noi mai ales după acest succes”, a declarat Rangelo Janga.
Dan Petrescu, impresionat de victoria obținută de FC Ballkani în fața lui Sivasspor
Înaintea meciului Slavia Praga – CFR Cluj, grupa G din care fac parte cele două formații a avut parte de un rezultat surprinzător. FC Ballkani a reușit să o învingă pe Sivasspor în deplasare cu scorul de 4-3.
Victoria obținută de formația kosovară în Turcia l-a impresionat pe Dan Petrescu. Tehnicianul a subliniat încă o dată importanța egalului obținut de CFR în fața celor de la Ballkani. Mai mult, Petrescu consideră că fotbalul din Kosovo este peste cel din România în acest moment, jucătorii din această țară evoluând în campionatele puternice din Europa.
M-am uitat mai mult la meciul de la grupa noastră. Am spus că după meciul egal cu ei a fost un rezultat bun, nimeni n-a crezut, au crezut că Ballkani e o echipă din copac.
Fotbalul din Kosovo e înaintea fotbalului din România, jucătorii din Kosovo joacă toți în țările cunoscute, Italia, Germania”, a spus Dan Petrescu, pentru PRO TV.