Victor Pițurcă a acordat recent un interviu, în cadrul căruia a dezvăluit că nu ar spune „NU” posibilității de a redeveni selecționer. Declarațiile au fost făcute în contextul în care omul de afaceri este profund nemulțumit de felul în care arată echipa națională de fotbal a României. În cazul în care va reveni la postul de selecționer al primei reprezentative, fostul fotbalist ar fi al patrulea mandat. Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu antrenorul liber de contract până la urmă. Până una alta, să urmărim declarațiile acestuia. Ce șanse sunt ca ”Piți” să ajungă pe banca tricolorilor?
Fostul selecționer al României, care a spus că nu a mai primit niciun telefon de la Mirel Rădoi de când a devenit selecționer, urmărește cu mare atenție ceea ce se întâmplă cu jucătorii de la prima reprezentativă. Tehnicianul român a rămas liber de contract în urmă cu aproximativ un an de zile. După despărțirea de Universitatea Craiova, antrenorul în vârstă de 64 de ani a dezvăluit că a fost căutat de mai multe echipe din țară.
În țară, am avut discuții, nu vă voi spune cu cine pentru că ar trebui să vă spună cei care m-au contactat. Și da, am avut oferte și din afară, dar nu au fost ofertele pe care mi le doresc eu. Eu îmi doresc să antrenez o echipă care trage la campionat și să joace în cupele europene. Eu nu am antrenat cantitativ niciodată, nu am mers la multe echipe, nu am în CV prea echipe multe, doar naționale, Steaua, o perioadă FCSB, a fost Craiova, Al-Ittihad. Dacă vine o echipă de afară de renume, care vrea să câștige campionat, să joace în cupe, da, dacă nu, voi mai aștepta.”, a spus Victor Pițurcă, în urmă cu ceva timp, pentru playsport.ro.
Acum însă, el ia în calcul să îl înlocuiască pe Mirel Rădoi. În acest moment, Pițurcă nu ar spune „NU” posibilității de a redeveni selecționer.
Cu toate că a mai fost selecționerul României în trei rânduri, 1998-1999, 2004-2009 și 2011-2014, Victor Pițurcă susține că decizia ar putea fi influențată în funcție de foarte mulți factori. Tocmai de aceea, fostul iubit al Vicăi Blochina a preferat să rămână rezervat în declarații.
Nu ştiu, e greu de răspuns la întrebarea asta… ştiu eu? Vom vedea. Ar fi al patrulea mandat al meu… Nu ştiu. Vom vedea. Depinde de mulţi factori, de foarte multe lucruri. Nu îmi place să discut supoziţii.”, a declarat antrenorul Victor Pițurcă, potrivit celor de la Agerpres.
La momentul în care a fost selecționerul echipei naționale, Victor Pițurcă a calificat selecționata României la două ediții ale Campionatului European. Mai exact, în 2000 și în 2008. FC U Craiova 1948, Universitatea Craiova și FCSB sunt echipele pe care le-a mai antrenat Pițurcă în cariera sa.