Victor Angelescu, anunț despre viitorul lui Rareș Ilie! Nice oferă 5 milioane

Andrei Alexandra 12.07.2022, 15:18
Victor Angelescu, anunț despre viitorul lui Rareș Ilie! Nice oferă 5 milioane

Presa din Franța a anunțat că mijlocașul Rareș Ilie (19 ani) se află pe lista lui Nice. Patronul Rapidului, Victor Angelescu, a comentat acest subiect.

Acționarul din Giulești a recunoscut că Rareș Ilie este curtat de mai multe echipe din străinătate. El nu a vorbit în mod special despre oferta de la Nice, dar a spus că Rareș va pleca numai pentru o sumă convenabilă.

Victor Angelescu, anunț despre transferul lui Rareș Ilie

Victor Angelescu spune că mai multe echipe din campionatele de top ale Europei se interesează de Rareș Ilie:

„Singurul lucru pe care putem să îl spunem e că avem mai multe cluburi interesate de el. În funcție de negocieri vom vedea dacă vom ajunge la o sumă care să ne convină. Dacă nu, va rămâne la Rapid.

Suntem în discuții cu niște cluburi destul de mari din afară. Sunt cluburi din primele 4-5 campionate din Europa”, a spus Angelescu, conform Fanatik.

Rareș Ilie a jucat 38 de meciuri pentru Rapid în sezonul precedent. El a înscris șase goluri și a livrat zece pase decisive. De asemenea, a participat cu naționala U19 Campionatul European.

Nice a cucerit patru titluri în Ligue 1, iar în stagiunea precedentă a încheiat pe locul 5.

Francezii anunță că Nice oferă 5 milioane pentru Rareș Ilie

Dan Șucu și Victor Angelescu i-au stabilit prețul lui Rareș Ilie: 5 milioane de euro. În mod surprinzător, jurnaliștii de la RMC Sport au anunțat că Nice este gata să achite această sumă.

Cunoscutul jurnalist francez Loic Tanzi a făcut anunțul, pe pagina sa de Twitter.

Adrian Mutu, mesaj pentru Rareș Ilie

Rareș Ilie este pe val în acest moment, dar antrenorul Adrian Mutu i-a transmis recent să rămână cu picioarele pe pământ, pentru că deocamdată nu a realizat nimic.

„El este un băiat inteligent, se vede că provine dintr-o familie serioasă şi cu anumite principii, de aceea modul lui de a se comporta este unul corect, de profesionist, şi trebuie să continue.

Îi spun public că nu s-a întâmplat nimic, nu a obţinut nimic şi trebuie să continue pe acest drum, pentru că abia de acum încolo pretenţiile au crescut în ceea ce-l priveşte. Aşteptările de la el vor fi şi mai mari”, a spus recent Adrian Mutu, pentru Digi Sport.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622