“Vești grozave în mijlocul acestor zile groaznice”. Reacția presei din Israel după egalul României cu Belarus
Presa din Israel exultă după ce naţionala României a remizat cu Belarus, iar reprezentativa israeliană a primit un ajutor neaşteptat în lupta pentru calificarea la Euro 2024.
În mijlocul unui conflict pornit în urmă cu aproape o săptămână, jurnaliştii din Ţara sfântă au întâmpinat cu entuzsiasm semieşecul înregistrat de oamenii lui Iordănescu jr.
“Vesti grozave pentru noi în mijlocul acestor zile groaznice. Principalul adversar pentru locul doi, România, se împiedică și totul depinde de noi. Suntem la mâna noastră, România a înregistrat un rezultat neașteptat, pierde puncte prețioase”, a fost observaţia celor de la Haaretz.
Luptă şi mai acerbă
Cu meciurile amânate din cauza confruntărilor armate din zonă, reprezentativa condusă de Alon Hazan este la două puncte în spatele tricolorilor în clasamentul grupei preliminare.
“Principalul rival s-a încurcat, ceea ce înseamnă că suntem într-o situație excelentă pentru calificare. Depindem numai de noi, iar jocul amânat din Kosovo ar fi ultimul pentru calificare. Mare dezamăgire pentru Romania, care a ratat șansa să se distanțeze de Israel.
Echipa lui Iordănescu a dominat, dar nu a fost suficient. Stanciu a fost din nou foarte bun, dar trioul Man, Alibec, Drăguș nu a marcat. 20 de șuturi din care 5 pe poartă și un singur punct pentru România”, au notat jurnaliştii de la Maariv.
S-au bucurat şi elveţienii
Remiza albă din capitala maghiară a fost aplaudată şi în Elveţia. Elveţienii puteau pierde poziţia de lideri ai grupei dacă România ar fi câştigat aseară.
“Fără să joace, Elveția rămâne pe primul loc. În ciuda unei dominări totale, 63 la suta posesie, elevii lui Edward Iordănescu nu au reușit sa depășească apărarea Belarusului. Chiar și cu patru șuturi pe poartă în prima repriză a fost 0-0. Partea a doua a fost la fel ca aspect al jocului și, de asemenea, fără goluri”, a fost comentariul celor de la Le Matin.
Reprezentativa Ţării Cantoanelor va juca în următoarea etapă a calificărilor contra adversarei noastre de aseară. Belarusul a fost învins cu 5-0 în turul jucat în Serbia, în debutul campaniei de calificare.
“A ieșit bine la Budapesta pentru naționala Elveției. Belarus și România împart puncte. Românii ratează locul întâi. Belarus a încurcat favorita meciului de la Budapesta”, a transmis şi celebra publicaţie Blick.