Fostul mare fotbalist a trecut prin momente grele, este în continuare internat în spital. Fanii s-au temut că legendarul campion nu își va mai reveni dar acesta a tot transmis mesaje de încurajare pe rețelele de socializare. Și acum l-a încurajat și pe Cristiano Ronaldo, care tocmai a ratat șansa de a cuceri titlul mondial.
Singurul jucător din istorie care a cucerit trei titluri mondiale a ținut să îl încurajeze pe Cristiano. Superstarul portughez a părăsit în lacrimi terenul, după sfertul pierdut de naționala sa contra Marocului. La 37 de ani, pentru CR7 a fost ultima șansă de a pune mâna pe cel mai râvnit trofeu din fotbal. De aceea, marele Pele, campion în 1958, 1962 dar și în 1970, a ținut să îl încurajeze pe fostul atacant de la Manchester United.
Mulțumim pentru că ne-ai făcut să zâmbim, prietenul meu, a transmis Pele
Toată lumea aștepta prima reacție a starului Portugaliei, după eșecul naționalei sale, contra Marocului. Acesta a venit pe rețelele de socializare. Ronaldo lasă de înțeles că aventura în tricoul naționalei s-a terminat, chiar dacă nu o spune direct. Cristiano recunoaște că nu și-a atins obiectivul la care a visat toată cariera.
Să câștig Campionatul Mondial pentru Portugalia a fost cel mai mare și mai ambițios vis al carierei mele. Din fericire, am câștigat multe titluri internaționale, inclusiv pentru Portugalia, dar să duc țara noastră la cel mai înalt nivel internațional a fost cel mai mare vis al meu.
Și am luptat pentru el. La cele 5 Campionate Mondiale la care am jucat în 16 ani, mereu alături de jucători grozavi și susținuți de milioane de portughezi, am dat totul. Am lăsat totul pe teren. Nu mi-am întors spatele de la luptă și nu am renunțat la visul meu.
Din nefericire, ieri acest vis s-a încheiat. Nu există motiv pentru a reacționa la cald. Știu că s-au scris multe, s-au speculat multe, dar dedicarea mea nu s-a schimbat în niciun moment. Am fost întotdeauna un jucător în plus care a luptat pentru visul tuturor, și nu le-aș fi întors niciodată spatele coechipierilor mei și țării mele.
Momentan, nu mai sunt multe de spus. Mulțumesc, Portugalia. Mulțumesc, Qatar. Visul a fost frumos cât a durat… acum trebuie să așteptăm pentru ca timpul să fie un îndrumător bun și să le permită tuturor să tragă propriile concluzii, este mesajul transmis de Cristiano Ronaldo.