Vestea pe care fanii lui Dinamo nu doreau să o audă. „Câinii” iau în calcul să joace meciul cu Oțelul în afara Bucureștiului
Dinamo ia în calcul să nu dispute meciul cu Oțelul Galați din etapa a doua a Ligii 2 pe stadionul din Ștefan cel Mare. Asta pentru că Ovidiu Burcă nu este pe deplin mulțumit de starea în care se prezintă gazonul acestei arene în prezent.
Antrenorul lui Dinamo a spus chiar și după meciul din prima etapă, victoria cu 1-0 de la Clinceni în fața Progresului Spartac, faptul că își dorește ca echipa sa își dispute partidele de pe teren propriu pe o suprafață de joc aflată în condiții cât mai bune. Iar, din păcate pentru el, nu este cazul de așa ceva în acest moment pe stadionul din Ștefan cel Mare.
Dinamo ar putea juca tot la Clinceni meciul cu Oțelul Galați
Din acest motiv, conducerea clubului alb-roșu ia serios în calcul posibilitatea ca meciul cu Oțelul Galați să se dispute pe o altă arenă. Iar scenariile posibile sunt destul de puține în acest moment.
Este clar că dinamoviștii nu au cum să închirieze Arena Națională pentru acest meci, întrucât nu ar putea acoperi cheltuielile de organizare din vânzarea de bilete. De asemenea, momentan nu s-a ajuns la niciun consens în ceea ce privește închirierea stadionului „Arcul de Triumf”. În plus, pe acest stadion urmează să se schimbe gazonul în perioada următoare.
De asemenea, proprietarul clubului Daco-Getica a spus deja în mod ferm că nu dorește să îi primească pe cei de la Dinamo pe arena din Colentina. În acest context, conducerea „câinilor” are foarte puține variante. Iar una dintre ele pare că se desprinde destul de clar ca favorită pentru acest meci din etapa a doua.
Fanii lui Dinamo au fost prezenți în număr foarte mare la Clinceni, la meciul din prima etapă cu Progresul Spartac. Din acest motiv, oficialii clubului din Ștefan cel Mare iau în calcul să închirieze arena din localitatea de lângă București pentru partida cu Oțelul Galați. Aceasta a fost programată inițial să se dispute marți, 16 august, de la ora 19:00. Rămâne de văzut dacă programul etapei a doua din divizia secundă va mai suporta anumite modificări între timp.
Ce a spus Ovidiu Burcă după meciul cu Progresul Spartac
Antrenorul „câinilor” a subliniat că își dorește foarte mult ca echipa sa să își joace meciurile de pe teren propriu pe un gazon cât mai bun.
Frumos, greu, o perioadă complicată, am avut puțin timp să pregătim acest meci. Nu aveam cum să strălucim, însă am avut implicare, dăruire. Încercăm să mai aducem jucători, să îmbunătățim, dacă găsim jucători de valoare, sigur o să aducem.
Dacă o să jucăm pe Dinamo meciurile de acasă, îmi doresc un gazon bun, chiar dacă e un stadion învechit, cu tribunele departe. Încercăm să facem tot posibilul, să reinstauram un ambient de performanță, care s-a pierdut. Timp și răbdare, asta avem nevoie.
Aveam nevoie de energia antrenorului, îmi place ce fac, o fac din pasiune, ar trebui să fiu mai vocal. Locul lui Dinamo nu e aici, în liga a doua. Fanii au dat dovadă de un atașament incredibil”, a declarat antrenorul lui Dinamo la finalul meciului.