A fost un meci perfect pentru Simona Halep, la Indian Wells, contra Petrei Martic. Românca a zdrobit-o pe adversară în mai puțin de o oră și se va bate pentru prezența într-o nouă finală, la turneul din California. A fost o partidă care a suprins pe toată lumea, prin modul în care a jucat Simona. Acest succes i-a mai adus un motiv de bucurie: a făcut primul pas spre revenirea în elita tenisului.
După 53 de minute, Simona Halep deja se gândea la semifinalele de la Indian Wells. Făcuse un meci perfect cu Petra Martic, pe care a bătut-o cu 6-1, 6-1. Pentru Simona Halep, aceasta este cea de-a treia semifinală a ei în 2022 și a patra la Indian Wells. Și, mai important, se apropie de obiectivul pe care și l-a stabilit la începutul anului: revenirea în top 10. Dacă va juca finala, atunci va urca pe locul 14. Un nou succes la Indian Wells, o va propulsa pe locul 13.
Da, a fost un meci foarte bun. Cred că am jucat cel mai bun tenis al meu din acest an. Iar asta mă face super fericită. Știam că va fi un meci greu împortiva ei. În 2018 (n.r. – la Indian Wells, tot cu Petra Martic) a fost un meci mult mai lung și mai dificil.
Astăzi m-am simțit foarte bine, am avut o misiune și am vrut să fiu concentrată pe ceea ce aveam de făcut și cred că am executat bine planul. Când am intrat pe teren, mi-am spus că returul meu trebuie să fie puternic, pentru că ea are un serviciu foarte bun, iar la înălțimea mea nu este ușor de returnat acel gen de serviciu.
Dar, azi am făcut-o foarte bine, am pregătit returul pe un astfel de serviciu și totul a mers bine, a declarat Simona Halep, la microfonul reporterului.
Calificarea în semifinalele competiției îi asigură Simonei Halep un cec de 343,985 dolari și 390 de puncte WTA.
În semifinale, însă, pentru Simona Halep va veni și primul duel cu adevărat dificil. Ea o va întâlni pe favorita ediției din acest an de la Indian Wells, poloneza Iga Swiatek (20 de ani – 4 WTA). Halep și Swiatek s-au mai confruntat de trei ori în carieră, iar Simona conduce cu 2-1 la general. Ultima lor întâlnire directă a avut loc la Australian Open 2021, când Simona Halep s-a impus în trei seturi, scor 3-6, 6-1, 6-4.