Veste șoc! Un fost patron din Liga 1 a murit
Fotbalul românesc este în doliu. S-a stins din viață fostul finanțator al unui club cu tradiție la nivelul Ligii 1. LPF a făcut anunțul, prin intermediul site-ului oficial.
Este vorba despre Liviu „Bibi” Gălan, omul de afaceri care rivaliza pe vremuri cu Gigi Becali, George Copos și Cristi Borcea. Se întâmpla în perioada în care conducea destinele lui FC Național.
Doliu în fotbalul românesc. S-a stins din viață Liviu Gălan, fostul finanțator al lui FC Național
Fostul patron al „bancarilor” avea 68 de ani și se confrunta de mai multă vreme cu probleme de sănătate. Cauza exactă a decesului nu a fost făcută publică, însă.
„Liviu Gălan, fostul finanțator al echipei FC Național, a încetat din viață. Întreaga familie FC Național este alături de cei greu încercați prin această fulgerătoare dispariție. Liga Profesionistă de Fotbal transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate! Dumnezeu să-l odihnească!”, a transmis Liga Profesionistă de Fotbal.
Liviu Gălan făcea furori pe străzile din Capitală cu Bentley-urile sale, dar în rest a preferat să-și țină viața personală cât mai departe de ochii curioșilor. Notorietatea a căpătat-o în momentul în care a decis să investească în FC Național, club care a încetat de ani buni să existe.
Averea era estimată la 30 de milioane de euro și provenea îndeosebi din vânzarea echipamentelor de securitate către instituțiile bancare. S-a zvonit, totodată, că a fost implicat de-a lungul timpului în business-uri cu armament și avioane.
Acesta deținea o serie de proprietăți imobiliare în Israel (n.r. avea dublă cetățenie, română și israeliană), Germania, SUA și ,evident, România, fiind un colecționar înrăit de ceasuri rare. În proprietatea sa se mai afla un parc auto de lux, cu peste 30 de exemplare de top, Şcoala de Fotbal „Nucet“, precum o reședință de vară, la Snagov.