Novak Djokovic s-a retras de la Roland Garros. Liderul mondial a luat această decizie la o zi după ce s-a calificat în sferturile de finală ale competiției din Paris.
Djokovic a suferit o accidentare la genunchiul drept, iar aceasta s-a accentuat în meciul cu Francisco Cerundolo. Chiar dacă a câștigat acel meci, Novak nu va mai putea continua.
Djokovic anunțase la finalul meciului cu Cerundolo că există șanse să nu mai joace la Roland Garros, în acest an.
”În urmă cu câteva săptămâni au apărut dureri la genunchiul drept, dar până acum nu au existat probleme majore. Sincer, cred că am intrat foarte bine în meci, am jucat bine primul set și jumătate din al doilea, apoi a început durerea. Am chemat un kinetoterapeut și am cerut o pauză medicală să mă ajute. Nu știam dacă pot continua sau nu. Am cerut mai multe medicamente după al treilea set, mi-au mai dat o doză, medicamentul a început să funcționeze în al patrulea set, iar al cincilea set l-am jucat fără durere.
Vom vedea ce se întâmplă, mâine mai fac un control și apoi voi putea spune mai multe. Vom vedea după examinările de mâine dacă voi putea să stau pe teren și să mai joc un meci. Am câștigat azi, dar nu știu dacă voi putea juca în continuare”, a spus Djokovic, după meci.
Iar decizia a venit. Djokovic s-a retras de la Roland Garros. Va pierde numărul 1 mondial, care va fi ocupat, de săptămâna viitoare, de Jannik Sinner. De asemenea, Casper Ruud va trece direct în semifinalele competiției de la Paris.