Veste neașteptată! S-a aflat cine ar urma să fie noul președinte FRF.
Actualul președinte FRF, Răzvan Burleanu, se află în funcție încă din 2014, fiind la al treilea mandat.
Jurnalistul Decebal Rădulescu susține că Vlad Munteanu, directorul sportiv din cadrul FRF, are șanse foarte mari să-i ia locul lui Răzvan Burleanu. Acesta spune că Munteanu se bucură de susținerea mai multor nume „grele” din FRF.
„Înțeleg că la Federația Română de Fotbal se pregătește deja noul președinte.
Toată lumea îl pregătește pe Vlad Munteanu. El va fi noul președinte al Federației.
S-a format o tabără, acolo, Vișan, Andrei Vochin, Vlad Munteanu, plus alți câțiva. Și mai e o tabără din care fac parte ceilalți, Stoichiță, Bodescu și ceilalți.
Domnul Vișan înțeleg că a declarat în Federație: «Gata, e momentul să vină unul care a jucat fotbal, care e din fotbal».
Tabăra cealaltă nu propune nimic deocamdată, nu are niciun candidat, dar nu-l vrea pe Vlad Munteanu președinte”, a declarat Decebal Rădulescu, la Digi Sport.