Istvan Kovacs, cel mai bine cotat arbitru român al momentului, a primit o veste neașteptată. Un club din Superliga a decis să-l reclame la CCA.
Deunăzi, centralul a oficiat o partidă extrem de importantă din Champions League. Este vorba despre Inter – Atletico Madrid, scor 1-0, manșa tur a optimilor de finală.
Cu aproape trei săptămâni în urmă, Sepsi a fost învinsă de Universitatea Craiova, scor 1-3, la capătul unui meci presărat cu multe faze controversate. Kovacs a fost acuzat că a „tras sforile” pentru olteni.
Între timp, cazul a luat amploare. Covăsnenii s-au adresat Comisiei Centrale a Arbitrilor, convinși că au căzut victime unei vicieri de rezultat.
„Am trimis o hârtie după meciul cu Craiova, am fost furați ca în codru în acel meci de domnul Istvan Kovacs. Am făcut sesizare, am primit răspuns că se vor uita după faze, dar atât. Am rămas cu…
Am văzut că nu a fost delegat în etapa trecută, dar cred că nu va arbitra nici etapa aceasta. Poate pentru asta a primit un ’bonus’ să arbitreze în Champions League (n.r. pe un ton ironic), după meciul cu Universitatea Craiova”, a declarat directorul general al echipei, Attila Hadnagy, potrivit sport.ro.
Deciziile controversate din acea partidă i-au stârnit critici dure lui Istvan Kovacs. Adrian Porumboiu s-a lansat într-o adevărată tiradă, făcând referire la greșelile comise în trecut de centralul din Carei.
„Nici nu mă uit la meciurile pe care le arbitrează acest Kovacs. Nici dacă ar arbitra finală de Champions League sau de Campionat Mondial, nu m-aș uita la ea. Pentru că știu ce a făcut. Mi-a provocat singurul coșmar din fotbal, la un Astra – Vaslui, jucat la Ploiești. Mai trebuiau pistoale, să ne împuște.
Ce mi-e Colțescu, ce mi-e Kovacs? Dacă îi pui pe amândoi înseamnă jaful jafurilor. Ca ăia care sparg bănci împreună. Îi numesc teroriști ai arbitrajului, iar Vassaras, care nu le știe trecutul, continuă să-i delege. Ei sunt foarte buni, duc treaba până la capăt. Nu te lasă la greu.
Îmi pare rău că la UEFA nu-l mai văd pe Ovidiu Hațegan, sper să revină, dar îl văd în schimb pe un arbitru care are bolovani grei în spate. Acasă are multe obligații și-l fac să presteze un arbitraj mocirlos”, a spus fostul arbitru la Templul Fotbalului.