Veste importantă pentru Ciprian Marica! Fostul tricolor, mai fericit ca niciodată: „Să fie Moșu’ bun cu tine și să-ți asculte rugăciunea”
Pe la începutul lunii octombrie, în timp ce se afla la volanul mașinii sale, Ciprian Marica a trecut pe roșu, iar oamenii legii l-au lăsat fără permis. Acum, fostul jucător de fotbal a intrat din nou în posesia documentului și se arată foarte încântat de acest lucru. Iată ce a transmis pe social media.
Ciprian Marica are din nou permis de conduce
După cum vă spuneam, pe 8 octombrie, fostul tricolor a trecut pe culoarea roșie a semaforului. Marica nu avea documentele la el, așa că, pe lângă faptul că a rămas fără permis pentru 30 de zile, s-a ales și cu o amendă de 1.450 de lei. Ieri, Ciprian și-a recuperat documentul și s-a arătat extrem de încântat de acest lucru.
Pe rețelele sociale, Ciprian Marica a mărturisit că aceasta a fost singura lui dorință înainte de Sărbătorile de iarnă. Acum, fostul fotbalist este foarte mulțumit că rugăciunile i-au fost ascultate.
”Ca tot omul de sărbători îți dorești ceva de la Moșu’. Moșule: iubire, sănătate… permisul. A venit permisul! Ce înseamnă să fie Moșu’ bun cu tine și să-ți asculte rugăciunea. A venit permisul! Să aveți o zi bună și voi”, a spus Ciprian Marica, într-o postare făcută pe contul lui de Instagram.
Cum a rămas fostul jucător al naționalei fără permis
În urmă cu o lună de zile, în timp ce circula cu mașina prin Sectorul 1 al Capitalei, Ciprian Marica nu a respectat culoarea roșie a semaforului, fiind oprit de polițiștii de la Rutieră. Ei bine, încălcarea legislații rutiere nu s-a rămas fără repercusiuni.
Fostul tricolor nu avea asupra lui documentele, așa că oamenii legii l-au amendat și l-au lăsat pieton pentru 30 de zile.
”La data de 8 octombrie, în jurul orei 10,50, polițiștii din cadrul Brigăzii Rutiere aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza Sectorului 1, au oprit un conducător auto în vârstă de 38 de ani, care nu a respectat semnificația culorii roșii a semaforului electric și nu avea asupra sa documentele prevăzute de legislația în vigoare.
În acest context, persoana în cauză a fost sancționată cu amendă contravențională în valoare de 1.450 lei, iar ca măsură complementară a fost dispusă suspendarea exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 30 de zile”, a transmis, printr-un comunicat, Brigada Rutieră.
Ieri, după ce și-a recuperat documentul, Marica s-a arătat foarte fericit pe social media. Cu doar câteva zile înainte de a rămâne pieton, fostul fotbalist și-a inaugurat complexul sportiv pe care îl deține împreună cu fostul tenismen Ilie Năstase.