Veste de ultim moment! Jucătorul pe care Gigi Becali îl compara cu Messi pleacă de la FCSB

Bogdan Solomon 04.05.2024, 19:26
Veste de ultim moment! Jucătorul pe care Gigi Becali îl compara cu Messi pleacă de la FCSB

Gigi Becali promite o campanie de transferuri spectaculoasă în această vară, în încercarea de a ajunge din nou în grupele Champions League, dar punctează și la capitolul plecări. Primul vizat este chiar jucătorul pe care îl compara până mai ieri cu Messi.

Acesta va avea, totuși, ocazia de a participa la petrecerea de titlu a FCSB-ului. Despărțirea se va produce la finalul sezonului, după o nouă rundă de discuții.

Jucătorul comparat de Gigi Becali cu Messi, pe picior de plecare de la FCSB

Andrei Vlad mai are contract cu formația din Berceni până în decembrie 2024, dar își dorește să plece în vară. Potrivit spotmedia.ro, conducerea i-a aflat decizia și se gândește deja să aducă un goalkeeper cu experiență care să accepte statutul de rezervă.

„Messi al portarilor” – așa cum l-au poreclit Gigi Becali și Mihai Stoica – ar putea fi lăsat să plece fără nicio pretenție financiară. Totul se va decide în cursul săptămânii viitoare, după meciul cu CFR Cluj, la finalul căruia roș-albaștrii vor primi trofeul și medaliile de campioni.

Chiar dacă a fost amenințat de finanțator din cauza gafelor comise în ultima vreme, Ștefan Târnovanu va rămâne titularul dintre buturi. În lot se mai află tânărul Răzvan Udrea, însă nu intră momentan în calculele staff-ului tehnic.

„Știu să-i fac publicitate, dar degeaba”

Întrebat despre Andrei Vlad, Gigi Becali a dezvăluit că mai multe echipe s-au arătat interesate de-a lungul timpului de serviciile sale, dar prestațiile slabe au făcut în așa fel încât discuțiile să intre în impas.

„Vlad a fost cândva Messi al portarilor. Voi țineți minte toate greșelile pe care le fac! Pentru declarația pe care am făcut-o atunci au fost echipe care s-au interesat și au făcut anumite propuneri, că dau 10 milioane, 20 dacă câștigă nu știu ce.

Multe lucruri de genul ăsta. Dar degeaba, dacă nu s-a mai ajutat el după. Presa din străinătate ce face? Se uită și ea. Mai ales bogații se uită la distracții, au prea mulți bani, vor cancanuri. Și au văzut declarația mea și au zis ‘care-i treaba cu ăsta’? Eu știu să-i fac publicitate, dar degeaba, dacă el nu mă ajută, da pasă la adversari s-o bage în poartă…”, a declarat recent latifundiarul din Pipera, la Digi Sport.

În actuala stagiune, portarul de 25 de ani a bifat doar trei meciuri, toate din Cupa României. În rest a luat loc pe banca de rezerve, fiind preferat Târnovanu.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622