Vasile Stângă, reacție genială după eliminarea României la Euro de handbal: „Am jucat handbal îmbătrânit, suntem slab pregătiți. Să vină Mourinho”
România a fost eliminată de la Campionatul European de Handbal Masculin din 2024, după ce a pierdut toate cele trei meciuri din faza grupelor.
Elevii lui Xavier Pasqual au pierdut ultimul meci, cel cu Croația, la o diferență de șase goluri, deși partida a fost una destul de echilibrată.
Vasile Stânga, despre turneul României
Vasile Stânga știe ce înseamnă să joci turnee finale cu naționala de handbal. Fostul sportiv, ajuns la 66 de ani, a cucerit bronzul olimpic alături de România în 1980, la Moscova și în 1984, la Los Angeles. De asemenea, acesta a fost cel mai bun inter stânga din lume în 1982, an în care a fost și golgeter al Campionatului Mondial.
Acesta a analizat turneul făcut de România, spunând că, deși se aștepta ca România să intre cu șansa a patra în turneu, crede că am jucat un handbal slab.
”Nu prea am ce concluzii să trag. Știam că mergem cu șansa a patra. Mă așteptam să jucăm un handbal de calitate, rapid, modern. Am jucat un handbal îmbătrânit, cu foarte multe greșeli individuale.
Am avut un campionat european foarte slab. Avem pregătire foarte slabă, la toate meciurile am rezistat o repriză, iar în a doua am cedat și am luat bătaie”, a spus Vasile Stânga, la Digisport.
Acesta a vorbit și despre Xavier Pasqual, spunând că va trebui să îi folosească mult mai mult pe Stanciuc și Dedu la Dinamo, deoarece ei au fost cei mai buni jucători ai României de la acest turneu.
”Xavi Pasqual va avea o presiune mare la Dinamo, va fi obligat să joace mai mult cu Stanciuc și cu Dedu, s-au dovedit jucători de viitor.E obligat să joace cu ei, și cu ceilalți, dar în principal cu acești doi jucători.
Putea să îl folosească mai mult pe Dedu, să îl joace și în apărare”, a mai spus Vasile Stînga.
Critică tactica lui Pasqual
Vasile Stânga spune că Xavier Pasqual greșește din punct de vedere tactic deoarece suntem o echipă ce facem două schimbări la trecerea de la faza de atac la cea de apărare, sau invers.
Conform lui, în handbalul modern te aperi foarte bine și punctezi pe contraatac. Crede că nu sunt îmbunătățiri la națională, ce când aceasta a fost preluată de Xavier Pasqual.
Crede însă că tacticile sale funcționau la FC Barcelona, acesta fiind motivul pentru care le folosește și aici. Crede că nu avem jucători care să poată juca la cel mai înalt nivel și, în mod ironic, spune că și Mourinho, antrenor de fotbal proaspăt demis de AS Roma, ar avea dificultăți în a obține rezultate.
”Suntem singura echipă care face două schimbări atac-apărare, nu se face așa ceva în handbalul modern. E o experiență pentru toți jucătorii noștri, au jucat la cel mai înalt nivel. Croații ne-au bătut la relanti, nu s-au forțat.
Ăsta e handbalul modern, te aperi pe faza a doua și dai gol pe contraatac, goluri ușoare. Nu am văzut diferențe de când a venit Xavi Pasqual. Dacă era un antrenor român, la ce rezultate am avut, era făcut terci.
Echipa națională e altceva față de echipa de club. Trebuie să faci o selecție calumea, să îți impui o tactică în câteva zile. Dacă a început o muncă, să îl lăsăm să își facă treaba, nu știu cine ar putea veni la națională în locul lui.
Poate să vină, vorba unui prieten. și Mourinho, dacă nu are material cu care să lucreze. Xavi Pasqual a zic că va veni cu surprize. Și pe noi ne-a șocat, așa face și la Dinamo, găsea momente nepotrivite și juca 7 cu 6. Și la națională, acum câțiva ani, luam goluri din poartă în poartă. Așa e el, are momente de neinspirație. Iar despre schimbarile de jucători, așa e stilul lui. Așa făcea și la Barcelona. Pe Kuduz (de verificat numele) ne-am chinuit să îl naturalizăm și nici nu l-am chemat. Normal ar fi să dea explicații. Dacă nu se fac analize calumea, ne vor duce la vale. Înainte erau antrenori de renume din Liga Națională ce făceau analize. Acum, Xavi Pasqual face ceea ce vrea”, a mai spus Vasile Stânga.