Edi Iordănescu se bazează pe trei portari tineri pentru dubla cu Kosovo şi Elveţia. Ştefan Târnovanu, Horaţiu Moldovan şi Marian Aioani nu au bifat încă niciun meci pentru naţionala României. În timp ce primii doi au mai fost convocaţi la prima reprezentativă, Aioani se află la prima acţiune alături de tricolori.
Fostul mare goalkeeper al Stelei, Helmut Duckadam, crede că Iordănescu jr. va miza pe Aioani. Campion cu Farul Constanţa, portarul în vârstă de 23 de ani a avut evoluţii apreciate de-a lungul ultimului sezon din Superligă. Aioani a fost titular în 39 de partide şi a lipsit doar în ultima etapă a playoff-ului, cu CFR Cluj.
Eu am mai spus-o, cred că alegerea va fi Aioani. E campion cu Farul, are moral bun. Toți trei portarii nu au experiență internațională în meciuri grele (n.r. Aioani, Târnovanu, Moldovan), sper să facă față”, a explicat Duckadam, la Pro TV.
Eroul de la Sevilla 1986 are încredere în naţionala lui Edi Iordănescu şi pariază pe victoria tricolorilor în deplasarea de la Pristina. Kosovarii nu stau deloc bine în clasament, după primele două meciuri. Aceştia au acumulat doar două puncte şi s-au încurcat pe teren propriu chiar în compania modestei selecţionate din Andorra, scor 1-1.
Eu mă aștept să câștigăm, să luăm cele trei puncte și să luăm o opțiune serioasă pentru Campionatul European”, a transmis, cu mult optimism în glas, Duckadam.
Legendarul portar al Stelei va privi apoi din tribună partida tricolorilor din Elveţia. Duckadam se aşteaptă la un un joc spectaculos la Lucerna şi speră că Alibec şi ceilalţi coechipieri ai săi vor produce marea surpriză.
În Elveția mă aştept să fie un joc frumos. Am marea satisfacție că o să fiu la meci”, a adăugat, cu zâmbetul pe buze, Duckadam.
Înainte de confruntarea de la Lucerna, Duckadam şi-a făcut programare pentru a vizita sediul UEFA de la Nyon, inaugurat în octombrie 2010.
Portari
Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 1/0), Marian AIOANI (Farul Constanța, 0/0), Horațiu MOLDOVAN (FC Rapid 1923, 1/0)
Fundași
Andrei RAȚIU (Huesca | Spania, 11/1), Cristian MANEA (CFR Cluj, 21/2), Andrei BURCĂ (CFR Cluj, 17/1), Radu DRĂGUȘIN (Genoa | Italia, 5/0), Ionuț NEDELCEARU (Palermo | Italia, 24/2), Adrian RUS (Pisa | Italia, 17/1), Mario CAMORA (CFR Cluj, 9/0), Raul OPRUȚ (Hermannstadt, 3/0)
Mijlocași
Marius MARIN (Pisa | Italia, 10/0), Tudor BĂLUȚĂ (Farul Constanța, 11/0), Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 0/0), Darius OLARU (FCSB, 10/0), Nicolae STANCIU (Wuhan Three Towns | China, 58/12), Alexandru CICÂLDĂU (Ittihad Kalba | EAU, 29/4), Ianis HAGI (Rangers | Scoția, 24/2), Deian SORESCU (FCSB, 10/0), Olimpiu MORUȚAN (Pisa | Italia, 7/1), Florinel COMAN (FCSB, 5/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 18/6), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 10/1)
Atacanți
George PUȘCAȘ (Genoa | Italia, 34/10), Denis ALIBEC (Farul Constanța, 29/3), Louis MUNTEANU (Farul Constanța, 0/0)
25 martie 2023: Belarus – Elveția 0-5, Andorra – ROMÂNIA 0-2, Israel – Kosovo 1-1
28 martie 2023: ROMÂNIA – Belarus 2-1, Kosovo – Andorra 1-1, Elveția – Israel 3-0
16 iunie 2023: Kosovo – ROMÂNIA, Belarus – Israel, Andorra – Elveția (21:45)
19 iunie 2023: Elveția – ROMÂNIA, Belarus – Kosovo, Israel – Andorra (21:45)
9 septembrie 2023: Andorra – Belarus (19:00), ROMÂNIA – Israel, Kosovo – Elveția (21:45)
12 septembrie 2023: ROMÂNIA – Kosovo, Israel – Belarus, Elveția – Andorra (21:45)
12 octombrie 2023: Belarus – ROMÂNIA, Andorra – Kosovo, Israel – Elveția (21:45)
15 octombrie 2023: Elveția – Belarus (19:00), ROMÂNIA – Andorra, Kosovo – Israel (21:45)
18 noiembrie 2023: Belarus – Andorra (19:00), Israel – ROMÂNIA, Elveția – Kosovo (21:45)
21 noiembrie 2023: ROMÂNIA – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus (21:45)