Valeriu Iftime (63 ani) a intervenit public după ce Alexa a vorbit de demisie.
Tehnicianul celor de la FC Botoșani s-a declarat extrem de dezamăgit de înfrângerea cu Sepsi.
FC Botoșani a înregistrat un nou rezultat foarte dezamăgitor în Superliga, scor 5-2, pe terenul celor de la Sepsi Sf.Gheorghe, astfel că rămâne pe ultima poziție din clasament. Dan Alexa a anunțat, la scurt timp, după finalul partidei din Covasna că ia în calcul serios să demisioneze, deși nu are nici două luni de când a fost instalat.
La scurt timp de la discursul antrenorului în vârstă de 43 ani, patronul Valeriu Iftime a ținut să reacționeze.
„Nu am avut nicio discuție. Vreau să vorbesc cu el și nu-l las să plece. Vreau să rămână, am nevoie de el. Acum, fiecare cu viața lui. Nu am ce să fac acum.
Chiar nu înțeleg ce a făcut în repriza a doua. Nu știu de ce a jucat așa de slab. Așa de buni în prima repriză, foarte atenți, reactivi, goluri marcate, ocazii ratate… și în repriza a doua fleașcă pur și simplu.
Nu știu ce să fac acum. E greu de spus la cald. Sunt dezamăgit. Mă enervează că Jali s-a rupt. Cel mai bun s-a rupt”, a spus Valeriu Iftime, potrivit btonline.
”Vorbim strict de joc, două reprize total diferite. O primă repriză bună, am avut ocazii, o repriză în care am arătat bine. Am luat goluri foarte ușor, asta ne mai lipsea, să ne dăm un autogol. Un eșec pe care mi-l asum, sunt principalul vinovat pentru tot ce a fost astăzi. Sunt vinovat și pentru schimbări. Eșecul acesta este al meu, mi-l asum 100%.
Mă gândesc să nu mai continui, pentru că parcă dau așa în gol. Am avut o relație foarte bună cu domnul Iftime, un om deosebit, pentru mine e spectaculos. Dar sunt lucruri care mie nu-mi plac, simt că ceva nu merge și atunci cel mai corect față de el ar fi să plec.
O să am o discuție cu dânsul, mă cunoaște foarte bine. Am făcut tot ceea ce ține de mine, din păcate am avut meciuri bune, foarte bune, dar n-am reușit să câștigăm. Îmi pare că nu pot face mai mult. În situația asta nu se mai poate continua, e foarte greu să ajungi să fii blazat. Pe noi antrenorii ne țin rezultate, în rest e vrăjeală.” a spus Dan Alexa, la finalul partidei din acestă rundă.