Valentin Mihăilă și Dennis Man, lăudați de noul antrenor al celor de la Parma. “De jucători ca ei am nevoie”

Dragos Stefanescu 26.06.2021, 23:27
Valentin Mihăilă și Dennis Man, lăudați de noul antrenor al celor de la Parma. “De jucători ca ei am nevoie”

La sfârșitul sezonului trecut, Parma, echipa românilor Dennis Man și Valentin Mihăilă, a retrogradat în Serie B. În ciuda retrogradării, conducătorii clubului parmegian au ambiții mari pentru viitor.

Valentin Mihăilă și Dennis Man, lăudați de noul antrenor al celor de la Parma. “De jucători ca ei am nevoie”

Parma a retrogradat sezonul trecut în Serie B. Cei doi jucători români, Man și Mihăilă, care evoluează la clubul parmegian au făcut un sezon foarte bun. Evoluțiile lor au fost apreciate de toată suflarea parmegiană. Astfel, conducatorii clubului italian vor să construiască noua echipă a Parmei în jurul celor „două perle din Romania”, cum au fost botezați fotbaliștii români de presa din Italia.

În persepectiva promovării imediate în Serie A, Parma l-a adus pe legendarul portar Gianluigi Buffon. După 26 de ani Buffon s-a întors la clubul care l-a dat fotbalului mare. El a fost crescut de clubul parmegian pentru care a evoluat timp de șase sezoane. În perioada în care Buffon a jucat la Parma, echipa a cucerit Cupa Italiei – 1998-1999, Super Cupa Italiei – 1999 și Cupa UEFA – 1998-1999.

Enzo Maresca – cuvinte de laudă pentru Man și Mihăilă

Pentru un nou suflu la echipă, conducerea Parmei l-a adus pe banca tehnică pe antrenorul Enzo Maresca. Acesta l-a înlocuit pe tehnicianul Roberto D’Aversa. Printre primele declarații în calitate de antrenor al Parmei, Maresca a făcut referire la stilul de joc pe care dorește să-l imprime în jocul echipei de pe ”Ennio Tardini”. Maresca are ca obiectiv promovarea imediată a Parmei în Serie A. Fost antrenor al echipei U23 a lui Manchester City, Maresca s-a dezvoltat ca și antrenor sub atenta observație a lui Pep Guardiola. Antrenorul italian a specificat și tipul de jucători pe care i-a cerut conducerii clubului parmegian, nominalizâdu-i pe românii Man și Mihăilă ca fiind exact ce are nevoie.

Clubul ştie ce stil de joc vreau, ştie că vreau să câştig în felul meu, cu ideea mea despre fotbal. Nu este ceea ce se practică în Italia, dar merită să încerc. Am cerut jucători cu calităţi care se potrivesc filozofiei mele, aşa cum sunt tinerii Dennis Man, Mihăilă, Brunetta şi Valenti.

Mie îmi place să-mi adaptez jocul în funcţie de adversar. La City existau 5 module de joc. Mă apăr în 4-3-3, dar formula se poate schimba. Am nevoie de fundaşi abili, capabili să participe la construcţie. De acolo pleacă tot dacă vrei să domini jocul”, a declarat Enzo Maresca, pentru Parma Live.

Ca antrenor al lui Manchester City U23, Enzo Maresca a câștigat titlul cu 14 puncte avans față de Chelsea U23, cu 79 de goluri marcate și doar 30 primite.

 

 

 

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622