Va fi VAR la Dinamo – FC Argeș. Câte bilete s-au vândut până acum și de ce se joacă meciul pe Arena Națională. Exclusiv

Cosmin Olteanu 25.05.2023, 21:01
Va fi VAR la Dinamo – FC Argeș. Câte bilete s-au vândut până acum și de ce se joacă meciul pe Arena Națională. Exclusiv

Vlad Iacob, administratorul special al lui Dinamo, a anunțat că va fi VAR la Dinamo – FC Argeș.

Partida tur de la barajul pentru menținere / promovare în Superliga Dinamo – FC Argeș este programată luni, de la ora 20:00, pe stadionul „Arena Națională”, și va putea fi urmărită, în format live, pe playsport.ro.

Va fi VAR la Dinamo – FC Argeș

Vlad Iacob a anunțat că meciul Dinamo – FC Argeș va beneficia de sistemul VAR, aceasta fiind prima partidă, pentru „câini”, în care se utilizează această tehnologie. Totodată, a spus că meciul nu se va putea juca pe stadionul „Arcul de Triumf” deoarece arena nu permite amplasarea camerelor pentru sistemul VAR.

Oficialul din „Ștefan cel Mare” a mai dezvăluit faptul că, până acum, s-au vândut aproximativ 10.000 de bilete pentru meciul de luni.

„Cred că ne îndreptăm către 10.000 de bilete vândute, dar nu cred că am atins încă acest număr. Lucrurile arată mult mai bine. Ne așteptăm la un număr considerabil de fani în tribune.

Am ales Arena Națională pentru că a fost cam singura opțiune. La meciurile de baraj vom avea sistemul VAR, chiar urmeaza ca prima echipă să primească un instructaj cu privire la modul în care funcționează sistemul VAR. Cei de la FRF ne pun la dispoziție acest instructaj.

La baraj, nu mai sunt valabile regulile de la Liga 2. Jucăm după regulile de la Liga 1, în privința utilizării jucătorilor tineri.

Arcul de Triumf este un stadion care a avut ca principală destinație rugby-ul, motiv pentru care platformele destinate camerelor TV sunt amplasate diferit. Nu există o platformă pentru VAR pe Arcul de Triumf”, a declarat Vlad Iacob, în cadrul emisiunii Dinamo 7/9.

Dinamo nu a reușit să prindă un loc de promovare directă, după ce, în ultima etapă din play-off-ul Ligii 2, a fost învinsă categoric de Poli Iași, 1-4.

Ovidiu Burcă: „E cel mai slab meci pe care l-am făcut în acest an”

La finalul înfrângerii cu Poli Iași, Ovidiu Burcă, antrenorul lui Dinamo, a declarat faptul că elevii săi au făcut cel mai slab meci din acest an.

„Aş începe prin a îi felicita pe cei de la Iaşi, cred că sunt campioni meritorii în acest sezon, bravo lor! De cealaltă parte, la noi, cred că e cel mai slab meci pe care l-am făcut în acest an. Absolut nimic nu a funcţionat şi, dincolo de asta, ne-am şi accidentat foarte mulţi jucători, o să vedem, asta mă preocupă cel mai tare, faptu

Să vedem care e situaţia, sper să reuşim să îi refacem până la baraj. Când faci asemenea cadouri în astfel de meciuri, e greu, cred că totuşi, pentru unii jucători, care joacă pentru prima dată meciuri cu astfel de încărcătură, s-a simţit. I-am simţit timoraţi, nervoşi, asta este, învăţăm. A fost un meci prost, trebuie să învăţăm foarte multe din meciul ăsta, ne aşteaptă meciurile de baraj, sper să se refacă accidentaţii până atunci”, spunea Ovidiu Burcă, la finalul meciului cu Poli Iași.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622