UTA a întârziat salariile 3 săptămâni și jucătorii „au făcut o mică revoltă”. Alexandru Meszar a explicat de ce nu a avut bani să achite datoriile. Exclusiv

19 12. 2023, 09:35
UTA a întârziat salariile 3 săptămâni și jucătorii „au făcut o mică revoltă”
UTA a întârziat salariile 3 săptămâni și jucătorii „au făcut o mică revoltă”

UTA a întârziat salariile 3 săptămâni și jucătorii „au făcut o mică revoltă”. Alexandru Meszar a explicat de ce nu a avut bani să achite datoriile.

În prezent, UTA Arad se află pe locul 14 în Superliga, cu 23 de puncte obținute după 20 de etape jucate.

UTA a întârziat salariile 3 săptămâni și jucătorii „au făcut o mică revoltă”

Alexandru Meszar, patronul celor de la UTA Arad, a recunoscut faptul că jucătorii echipei sale „au făcut o mică revoltă”, deoarece a întârziat salariile trei săptămâni.

Omul de afaceri susține că întârzierea salariilor a fost cauzată și de faptul că UTA a jucat în deplasare meciurile considerate „acasă”, în ultima perioadă, deoarece pe arena „Francisc Neuman” s-au demarat lucrări pentru schimbarea gazonului.

„(n.r. este adevărat că jucătorii nu au vrut să se antreneze?) A fost o mică neînțelegere, o lipsă de comunicare între jucători, staff și conducere. Până la urmă câțiva jucători s-au antrenat în sală, iar ceilalți s-au dus la teren. La final, mai mulți jucători și-au prezentat scuzele pentru cele întâmplate. Este adevărat că există o întârziere salarială de trei săptămâni, dar le-am spus că vor primi banii înainte de sărbători, ceea ce se va și întâmpla, dar ei au înțeles altceva. A fost o mică revoltă, care nu este caracteristică profesioniștilor, dar trecem peste, mai ales că și-au cerut scuze.

Sunt cluburi imense care au întârzieri și mai mari. Aceste trei săptămâni de întârziere sunt și din cauza faptului că nu am jucat la Arad. Ne-am mutat șase meciuri în campionat și două în Cupă, costurile au fost enorme și, în plus, am pierdut încasările”, a declarat Alexandru Meszar, în cadrul emisiunii PlaySport Live.