Urmează era milioanelor în Giulești. Dan Șucu anunță investiții masive: „Venim cu 25 de milioane de euro”
Dan Șucu a venit cu planuri mari la Rapid și schimbările se văd inclusiv la nivel financiar. Clubul a cunoscut un progres evident față de anii trecuți când vine vorba de încasări și de datorii. Iar lucrurile vor deveni mult mai bune de acum înaonte, promite acționarul rapidist.
Cum a tăiat Dan Șucu datoriile de la Rapid. Suma incredibilă pe care ar trebui să i-o returneze clubul
2500 de euro este suma pe care Rapidul o datorează acționarilor. Asta pentru că Șucu și Angelescu nu împrumută clubul, cei doi au decis că toate sumele pe care le vor investi vor fi capital social, ceea ce nsemană că banii rămân la Rapid, nu trebuie returnați. În comparație, CFR Cluj este datoare către Neluțu Varga cu 30 de milioane de euro. În balanța financiară prezentată de către club se vede și o creștere importantă a veniturilor, dar au crescut și cheltuielile. Dan Șucu nu se mulțumește cu atât și anunță deja planurile de viitor.
O societate are nevoie de bani și chiar are, pe termen lung, nu poți să investești mai puțin de 20-25 de milioane de euro ca să ajungi la o competitivitate normală. Și nu faci asta prin împrumuturi, pentru că ar putea fi privită ca o chestie tranzitorie, ba poate chiar neserioasă. Nu e o problemă dacă cresc cheltuielie. Eu și Victor Angelescu ne-am asumat că vom investi permanent în următorii 3-4 ani. În total, o să venim cu 25 de milioane de euro în această perioadă. Până când vom aduce clubul la performanță, adică să se bată permanent la titlu și să-l și câștige. Acesta ar fi țelul. În plus, ne dorim ca, în acest interval, Rapid să ajungă să se finanțeze singur, a declarat Dan Șucu, pentru GSP
Rapid țintește mai multe venituri din publicitate
Chiar dacă au crescut veniturile din bilete vândute și publicitate, dar nu suficient. Iar Șucu are planuri importante și în acest domeniu. În plus, clubul trebuie să producă mai mulți jucători precum Rareș Ilie, pentru a fi vânduți.
Veniturile au crescut, dar mai puțin decât ar fi trebuit. Avem două milioane de euro din publicitate, dar eu vreau 4! Două sunt bune acum, dar se poate mai mult. Deocamdată, noi n-am construit ca să ajungem la nivelul de a vinde jucători. Dar către asta tindem. Să vindem 2-3 jucători pe an, să cumpărăm 4-5. Pentru asta e nevoie de timp. Acum nu suntem într-o situație structurală, ci în tranzit, între ceva insignifiant și ceva important, a mai completat finanțatorul Rapidului