Urmărit de toată Europa. Mazilu de la Farul a trezit interesul și în Franța

12 03. 2023, 10:03

Adrian Mazilu face senzație în Superliga. Puștiul lui Hagi a atras deja atenția multor echipe din străinătate.

La doar 17 ani, fotbalistul de la Farul Constanța a înscris din nou în prima ligă din România, de data aceasta cu ajutorul portarului Horațiu Moldovan. A ajuns la patru reușite și în campionat și se anunță un fotbalist de mare viitor.

Chiar dacă este la primul sezon la seniori, Mazilu a început să fie urmărit de echipe puternice din străinătate. După ce playsport v-a informat că puștiul de la Farul a trezit interesul formațiilor din Olanda, acum a venit rândul lui Viorel Moldovan să dezvăluie că a fost contactat de francezi pentru a se interesa de fotbalistul lui Hagi.

 

Chiar am fost sunat de două cluburi din Franța. S-au interesat de Mazilu. E normal să-i fac lobby. Sper ca datorită evoluțiilor lui să ajungă acolo.

E tânăr, nu știu ce va fi. Dar dacă va ajunge acolo se poate defini din punct de vedere tehnic și tactic. Are forță, are un stâng bun și o abilitate excelentă în a manevra balonul, a spus Vitorel Moldovan la Prima Sport.

 

Visul lui Mazilu

Într-un interviu pentru playsport, Mazilu a declarat că ar vrea să joace în Anglia.

 

M-aș vedea prin Premier League. Acolo cred că mă potrivesc cel mai bine. Îmi place Barcelona și aș vrea să joc pentru clubul meu preferat din străinătate, dar Premier League e o ligă mai dură, cu intensitate mai mare, și cred că mi-ar plăcea cel mai mult ritmul, a spus Mazilu.