Urletul de furie al lui Talpan lovește în toate direcțiile: „De ce a dat CSA comunicat? Au muncit ei? Talpan a câștigat. Se laudă cu munca mea!” Insistă că i s-au luat bani

26 10. 2023, 10:43

Florin Talpan spune că victoria în procesul palmaresului i se datorează în totalitate. Se ia de șefii săi și dezvăluie că a pierdut sume importante în urma eforturilor de recuperare a identității Stelei.

„Eu știu exact ce am făcut. Iar pe cei care mă denigrează și îmi iau din munca mea, o să-i chem în fața instanței, să răspundă. Să văd și eu exact ce fac. Pe mine nu mă interesează. Aseară, clubul a ieșit cu comunicat. Păi de ce a ieșit cu comunicat? Au muncit ei? Să iasă cu rezultatele sportive pe care nu le au. Aici, în dosarele câștigate de mine în instanță, este munca numai a mea”, a început Talpan discursul într-un dialog cu reporterii iamsport.

„Am dat bani de la mine, bani pe care, nici în momentul de față, nu i-am recuperat. Nu mi se pare normal. Păi ce, nu le e rușine? Și ies cu comunicat să se laude cu munca mea? Au scris ei vreun cuvânt în acțiunile mele? Au făcut ei ceva? M-au ajutat cu ceva? Mi-au luat din salariu, da? În loc să mă motiveze, ei încearcă să îmi pună frâne și ies cu comunicat și spun că CSA a câștigat. Nu!

Talpan a câștigat pentru club. Nu e normal ce se întâmplă. Am făcut lucrurile astea și am făcut-o pentru suporteri și am făcut pentru Steaua. Dar nu se poate așa ceva. Deci se minte cu nonșalanță în continuare.

Eu am dat bani de la mine. Clubul nu voia să-mi dea. Și era ultima zi și trebuia să achit suma aceea și am dat bani de la mine. Mi se părea normal ca în următoarea zi să îmi dea banii. Uitați, a trecut mai mult de o săptămână. Nu le e rușine? Și ei ies cu comunicat să se laude cu munca mea?”, a atacat Talpan.

„Cine iubește cu adevărat Steaua, știe cine a luptat pentru clubul ăsta. Voi vedea în continuare ce se va întâmpla, dar treburile nu merg bine. Clubul nu are nicio performanță, iar în cadrul clubului sunt foarte mulți incompetenți. Ați înțeles?”, și-a acuzat Talpan superiorii.

Talpan vrea să cadă capete la CSA

Talpan vrea un val de concedieri în CSA din cauza rezultatelor slabe obținute de echipele de handbal, baschet și fotbal.

„Trebuie dați afară. Fără discuție. Adică eu muncesc și îmi tai din salariu, îmi scriu sute de pagini, concluzii scrise, întâmpinări, toate apărările în dosare. Să îmi arate ofițerii care beneficiază de acel spor dacă au scris jumătate de pagină. Sau să probeze cu rezultatele sportive.

Echipa de handbal este la retrogradare, echipa de baschet este în liga a doua, echipa de fotbal la fel. Nu, că Talpan nu trebuie să își dea cu presupusul. În condițiile în care eu am muncit pentru ca această echipă să fie acolo, da? Și pe ce loc este? Uitați-vă dumneavoastră. Dacă spun eu, îi deranjează. Nu au rezultate, asta e problema. Nu vreau să vorbesc mai mult pentru că sunt foarte supărat. Eu sunt supărat că au încercat să mintă în continuare. Ei încearcă să se ascundă. După o atletă, după Talpan, după nu știu ce.

Ei zic că Talpan e angajatul clubului. Da, sunt angajatul clubului. Dar dacă eu am performanțe și prim-ministrul a spus că oameni care obțin performanțe trebuie să fie răsplătiți pe măsură. Păi eu nu sunt. Păi nu se poate așa ceva”, și-a încheiat Talpan discursul împotriva angajatorului său.