Unul dintre jucătorii importanți de la Dinamo i-a dat vestea lui Burcă: “Rămân și sezonul viitor”

05 06. 2023, 23:39
© FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Dinamoviştii au sărbătorit promovarea, dar bucuria va fi înlocuită în curând de grijile pregătirii noului sezon.

După o scurtă vacanţă, câinii se vor întoarce la antrenamente pentru a fi în formă maximă la momentul debutului noii ediţii a Superligii.

Cu interdicţie la transferuri în acest moment principala preocupare a conducerii din Ştefan cel Mare va fi păstrarea întregului grup care a reuşit performanţa revenirii în prima divizie, după doar un an în eşalonul secund. Una dintre veştile bune după returul cu FC Argeş a fost reprezentată de anunţul rămânerii la Dinamo a lui Neluţ Roşu.

© FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Fotbalistul în vârstă de 29 de ani a confirmat faptul că acordul său cu roş-albii s-a prelungit automat în contextul promovării trupei lui Burcă în eşalonul de elită.

Mesajul mijlocaşului

Neluţ Roşu a ajuns la Dinamo în vara anului trecut de la Concordia Chiajna. A bifat 27 de meciuri în tricoul lui Dinamo, în acest sezon.

© FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

„A fost un an foarte greu, după 8 etape lumea ne vedea mai mult la retrogradare. După, ușor am reușit să ne arătăm valoarea. Am făcut o figură frumoasă, o echipă tânără care a crezut în această promovare. Cred că toată lumea a început să creadă pe parcurs. După începutul slab, nici suporterii nu mai știau ce să creadă. Mister a reușit să ne motiveze și să ne transmită încrederea lui și așa am reușit să promovăm.

Voi rămâne la Dinamo și în sezonul viitor, am avut o clauză în contract. În cazul în care promovam, mi se prelungea contractul cu încă un an. Când am venit la Dinamo, mai aveam un an de contract cu Voluntari. Am renunțat la mulți bani ca să vin la Dinamo”, au fost cuvintele lui Neluţ Roşu, citat de Digi Sport.

Neluţ Roşu, în tricoul Viitorului, sursă foto: Razvan Pasarica/ SPORT PICTURES

A bifat deja 11 echipe la 29 de ani!

Originar din Cluj, Neluţ Roşu şi-a făcut junioratul la CFR însă a debutat în fotbalul mare la Luceafărul Oradea. S-a remarcat însă la Concordia Chiajna, acolo unde a avut parte de cea mai prolifică perioadă a carierei. A marcat 10 goluri în 71 de meciuri de Superligă, între 2013 şi 2017.

În acest interval a prins şi două perioade scurte în care a fost împrumutat la FC Botoşani şi CFR Cluj. A mai jucat în priam divizie pentru Viitorul, Astra, Gaz Metan şi FC Voluntari. Singura sa experienţă străină ar fi cea de la Levski Sofia. A cucerit un singur trofeu în carieră, titlul de campioană cu Viitorul, în 2017.