Derby-ul Olteniei dintre Universitatea Craiova și FCU Craiova s-a încheiat la egalitate, scor 1-1.
Echipa finanțată de Mihai Rotaru a avut un singur șut pe poartă în prima repriză, însă a fost suficient pentru a intra în avantaj la cabine. Nici în repriza secundă, gazdele nu au avut un joc mai solid, deși au evoluat în superioritate numerică pe final, astfel că FCU a plecat cu un punct din această deplasare, grație golului marcat de Chițu. A fost unul dintre cele mai așteptate meciuri ale rundei, însă la stadion au fost prezenți doar 14.500 spectatori.
Min. 90+7 – Final de meci.
Min. 90+6 – Lovitura de cap a lui Blănuță este respinsă de sub bară de portarul gazdelor.
Min. 90 – Repriza secundă este prelungită cu 7 minute.
Min. 77 – Oaspeții rămân în inferioritate numerică. Padula a văzut al doilea cartonaș galben în decurs de 5 minute.
Min. 69 – Șutul lui Bahassa de la mare distanță, pe centru, este prins de Popescu.
Min. 63 – GOL FCU Craiova! Centare lui Sidibe din flancul drept este reluată cu capul în plasă de Chițu.
Min. 54 – Mitriță găsește o pasă filtrantă către Ivan, iar atacantul gazdelor decide să tragă din interiorul careului. Șutul său este respins de Gurău în bară.
Min. 46 – A început repriza secundă.
Min. 45+3 – Pauză.
Min. 45 – Prima repriză este prelungită cu 3 minute.
Min. 30 – GOL Universitatea Craiova! Căpățînă reia cu latul, la colțul scurt, o pasă din flancul drept de atac. Portarul Gurău nu a schițat vreun gest.
Min. 19 – Popescu are o intervenție fantastică la șutul expediat de Bahassa de la aproximativ 18 metri.
Min.1 – A început meciul de pe Ion Oblemenco.
Formația gazdă ocupă locul 4 în Superliga, cu 22 puncte adunate în 14 partide. Presiunea pe umerii lui Corneliu Papură este la cele mai înalte cote, căci echipa vine după două înfângeri la rând în campionat (1-3 cu Petrolul și 0-2 cu Rapid).
De partea cealaltă, rivala finanțată de Adrian Mititelu are parte de un tur de campionat sub așteptări. Doar locul 13 pentru FCU înaintea acestui duel, cu 14 puncte în tot atâtea runde. Recent a fost instalat pe banca tehnică italianul Giovanni Constantino, cel care are o victorie, un egal și o înfrângere.
CSU Craiova: L. Popescu – Vlădoiu, Screciu, Badelj, Bancu – Al. Crețu, Mateiu, Căpățână – Danciu, A. Ivan, Al. Mitriță
Rezerve: Lazar, Raul Silva, Ndong, Kurtic, Lyes Houri, Roguljic, A. Trică, Koljic, J. Markovic
Antrenor: Corneliu Papură
FCU Craiova: Gurău – R. Negru, Compagnucci, Lacroix, Padula – Vl. Achim, Van Durmen – Sidibe, A. Chițu, Bahassa – Blănuță
Rezerve: R. Popa, Danny Henriques, Mascarenhas, Dr. Albu, Buta, Vl. Pop, Baeten, Blidar, Ibrahim
Antrenor: Giovanni Costantino
Stadion: „Ion Oblemenco” (Craiova)
Arbitru: Radu Petrescu (București), A1: Mircea Grigoriu (Bucureşti), A2: Marius Marica (Bistriţa)
Arbitru VAR: Rareș Vidican (Satu Mare). Asistent VAR: Claudiu Lucaciu (Cluj-Napoca)