Dinamoviştii au avut meci uşor în etapa a doua a playoff-ului eşalonului secund, învingând surpriza acestui sezon, Unirea Dej.
Dani Iglesias a reuşit prima lui dublă în acest campionat, ajungând la cinci reuşite în tricoul alb-roşu. Echipa lui Burcă este neînvinsă de cinci meciuri în Liga 2 şi o va întâlni runda următoare pe Oţelul. Va fi un duel extrem de important în bătălia pentru al doilea loc promovabil direct în prima divizie.
Aici sunt cele mai importante faze din Unirea Dej – Dinamo.
Min 77 GOOOL Dinamo: Fază fixă pentru echipa lui Burcă, mingea centrată în careul advers este respinsă până la Dani Iglesias, care după o preluare pe piept şutează la colţ, majorând scorul, 0-3
Min 58 Ocazie Dinamo: Şut al lui Gorka Larrucea din afara careului care nimereşte bara porţii adverse
Min 30 GOOOOL Dinamo: Iulian Roşu centrează perfect pentru Dani Iglesias care reia nemarcat cu o lovitură de cap în plasa porţii dejene, 0-2
Min 26 GOOOL Dinamo: Corner pentru dinamovişti, Gorka Larrucea reia cu capul, portarul gazdelor respinge mingea din apropierea liniei porţii, însă tuşierul semnalizează că balonul a intrat cu totul în poartă, iar oaspeţii intră în avantaj pe tabelă, 0-1
Min 9 Ocazie Dinamo: Răilean scoate şutul lui Dani Iglesias din poziţie centrală
Min 1: A început meciul de la Dej
*Fanii Unirii Dej au afișat o coregrafie frumoasă înainte de startul meciului, cu lotul actual al echipei trecut într-o „Carte de Istorie” a clubului.
Unirea Dej: Răilean – D. Maftei, Pop, Buta, Gîț – Cătinean, Ad. Pop, Militaru – Blaj, Al. Pop, Cocian
Rezerve: Chindriș, Burdeț, Roș, Chira, Matiș, A. Pop, Bogdan, Călugăr, Fulga
Antrenor: Dragoș Militaru
Dinamo: Oncescu – Moura, Giafer, Patriche, Amzăr – G. Larrucea, Iglesias, N. Roșu, I. Roșu – Bani, Ghezali
Rezerve: Dujmovic, Bena, Țîră, D. Irimia, Borcea, A. Irimia, Șerban, Pop, Florescu
Antrenor: Ovidiu Burcă