Ungurii pedepsiți aspru de UEFA! A fost făcută publică pedeapsa pentru incidentele de la Budapesta

Gabriel-Alexandru Ioniță 17.11.2021, 22:59
Ungurii pedepsiți aspru de UEFA! A fost făcută publică pedeapsa pentru incidentele de la Budapesta

UEFA a sancționat dur derapajele suporterilor maghiari de pe durata Campionatului European care s-a jucat în vara acestui an. Atunci, fanii maghiari au ieșit în evidență în mod negativ prin scandările cu tentă rasistă și nu numai de la meciurile pe care le-a găzduit stadionul Ferenc Puskas din Budapesta.

Meciurile la care au existat aceste probleme au fost Ungaria – Portugalia de pe 15 iunie, Ungaria – Franța de pe 19 iunie și Germania – Ungaria de pe 23 iunie. Forul continental nu avea cum să nu reacționeze la astfel de incidente și i-a pedepsit rapid pe unguri.

UEFA a sancționat naționala Ungariei cu două meciuri fără spectatori și amendă de 100.000 de euro

În iulie, Corpul de Control, Etică și Disciplină de la UEFA a sancționat Federația Maghiară de Fotbal cu o amendă de 100.000 de euro. La aceasta se adăuga și disputarea a trei meciuri considerate pe teren propriu fără spectatori. Plus obligativitatea de a afișa un banner cu mesajul „EqualGame” și emblema UEFA la aceste partide.

În cazul uneia dintre partide decizia a fost dată cu suspendare pentru doi ani. Maghiarii au depus apel la acel moment și au avut câștig de cauză într-o oarecare măsură.

UEFA a anunțat miercuri că naționala Ungariei va disputa doar următoarele două meciuri de pe teren propriu fără spectatori. De fapt doar unul în mod cert, urmând ca pentru al doilea să existe o suspendare pentru doi ani.

Asta înseamnă că dacă aceste incidente se vor repeta în această perioadă, abia atunci se va activa și acest al doilea meci fără spectatori. De asemenea, amenda de 100.000 de euro a rămas în picioare. La fel și obligativitatea afișării acelui banner la aceste două meciuri.

Ungurii sunt „campionii Europei” la acest capitol

Ungurii nu s-au potolit nici după sancțiunile inițiale dictate de UEFA în iulie. Ei au generat din nou probleme uriașe. De această dată la meciul pe care naționala lor l-a jucat cu Anglia, pe Wembley, în preliminariile pentru Campionatul Mondial din Qatar.

Suporterii maghiari s-au bătut cu forțele de ordine după ce au batjocorit momentul dinaintea începerii meciului. Atunci când jucătorii englezi au îngenuncheat pentru a sprijini mișcarea „Black Lives Matter”, în aplauzele fanilor lor.

Atunci, ungurii au afișat un banner prin care condamnau acest gest. Ei au fost apostrofați de englezi și au sărit imediat la bătaie din cauza acestui lucru.

Cineva din tribuna Ungariei a ridicat un mesaj care condamna gestul de a îngenunchia”, a dezvăluit la acel moment Peter Smith, jurnalist Sky Sports, prezent la meci pe Wembley.

Și în cazul acestor incidente, cât și a celor întâmplate la meciul tur de la Budapesta, există anchete în desfășurare orchestrate de FIFA. Există șanse destul de mari ca Federația Maghiară să mai primească și alte sancțiuni în viitorul apropiat.

Sancțiune record pentru Ungaria după episodul de rasism din meciul contra Angliei!

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622