Unde s-a dus? Gerard Pique a „dispărut” brusc din fața publicului: La fel ca Emil Boc în urmă cu mai mulți ani
Gerard Pique a trecut prin momente bizare în urmă cu doar câteva zile, când a fost prezent în Mexic pentru a-și promova competiția Kings League, pe care a înființat-o în 2022.
În momentul în care fanii îi strigau numele și îi cereau autografe, Gerard Pique s-a îndreptat către aceștia, însă a făcut acest lucru în timp ce vorbea la telefon. Astfel, fostul fotbalist al naționalei Spaniei și al Barcelonei nu a observat că în podea este o gaură!
Din păcate pentru el, Gerard Pique a picat în gol aproape doi metri, după cum notează jurnaliștii de la Marca. Chiar dacă toți cei din jur s-au panicat, fostul fotbalist a avut puterea să glumească.
„M-am dat puțin în spectacol. Am aterizat în picioare”, a spus Gerard Pique.
@ftblPique was attempting to sign a shirt at Kings League America where he fell.. fortunately he is okay 🙏 (credit: TW HelianHdz)♬ original sound – FTBL
Ce este Kings League
Kings League, competiție deținută și promovată de Gerard Pique, este formată din 12 echipe care au în componență câte 10 jucători: 7 titulari și 3 rezerve. Meciurile, care au două reprize de câte 20 de minute, se joacă în perioada ianuarie – iulie și sunt transmise pe Twitch.
Gerard Pique, la fel ca Emil Boc
În urmă cu mai mulți ani, Emil Boc a trecut printr-un moment asemănător când a intrat în platoul emisiunii de la Antena 1 moderate de Andrei Gheorghe. Fiind atent la prezentator, actualul primar din Cluj nu a văzut că pe unde calcă este o gaură, astfel că a căzut în gol.